Raul Rusescu este în fața uneia dintre ultimele șanse în acest sezon la Sevilla. Unai Emery nu a contat aproape deloc pe el, indiferent de competiția în care formația sa a fost angrenată, astfel că există șanse importante ca românul să fie împrumutat în iarnă.
Totuși, până la a stabili cu exactitate care este lotul pe care se va baza în a doua parte a campionatului, Emery le va oferi câteva oportunități fotbaliștilor care au jucat mai puțin în Cupă, respectiv în ultima etapă din Europa League, anunță vavel.com.
Sursa citată notează faptul că vineri, în manșa tur a optimilor Cupei Spaniei, sunt șanse mari ca Sevilla să înceapă din primul minut în avanposturi cu Rusescu, în condițiile absențelor din lot. Perotti, Vitolo , Couple , Cicinho , Marin și Cheryshev nu s-au antrenat astăzi, în timp ce atacanții Bacca și Gameiro vor fi, cel mai probabil, menajați.
Altfel, tehnicianul Sevillei a primit și o veste bună, Trochowski revenind după accidentare și antrenându-se astăzi normal. Ca și Rusescu, germanul este anunțat titular în partida de vineri, contra lui Racing Santander.
De doar 3 ori a prins Rusescu lotul Sevillei, în acest sezon, în campionat. O singură dată, Unay Emery l-a aruncat în luptă, vârful român bifând doar 7 minute.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER