Colonia jucătorilor români din Premier League ar putea crește în această iarnă.
În urmă cu nici o lună, agentul lui Iasmin Latovlevici afirma că fundașul Stelei e vizat de mai multe formații cu nume din Europa și lăsa să se înțeleagă să Liverpool ar fi una dintre ele.
Și presa din Marea Britanie a relatat la acea dată despre posibila mutare a stelistului pe Anfield, iar perioada de mercato din iarnă ar putea readuce în actualitate mutarea.
Deși Liverpool se bucură de un start de campionat peste așteptări („cormoranii” sunt pe locul 2, după 15 etape, cu 30 de puncte), părerea unanimă e că defensiva reprzintă punctul slab al trupei de pe Anflield.
Cu 8 goluri primite în ultimele 4 partide, Liverpool a ajuns la un total de 18, mai multe decât a încasat până acum oricare din primele șase clasate din Anglia.
Profită „Lato” de accidentarea lui Enrique? Flancul stâng al defensivei e unul care îi pune în prezent probleme lui Brandon Rodgers, care e nevoit să joace în acea zonă cu tânărul Jon Flanagan (20 de ani), văzut la începutul sezonului drept a treia opțiune pentru postul de fundaș stânga.
Titularul de drept al postului, Jose Enrique, a suferit o accidentare la genunchi și este scos pentru o perioadă nedeterminată încă, iar în aceste condiții e de așteptat ca Liverpool să testeze piața în iarnă, în vederea aducerii unui fundaș stânga.
Iar Iasmin Latovlevici reprezintă o soluție viabilă. Om de bază la Steaua în ultimele trei sezoane, „Lato” e tentat de o experiență externa, iar impresarul său a anunțat public că încearcă să găsească o ofertă avantajoasă atât pentru jucător, cât și pentru Steaua.
Cotat de TransferMarkt la 3 milioane de euro, Latovlevici ar putea fi lăsat să plece pentru o sumă mai mică, undeva între 1.5 și 2 miloane de euro.
Fundașul stânga vine după un an 2013 excelent, în special în sezonul de primăvară, când s-a numărat printre remarcații Stelei în partidele cu Ajax și Chelsea, din Europa League.
În ceea ce o privește pe Steaua, campioana pare deja pregătită de o eventuală despărțire de Latovlevici. Laurențiu Reghecampf îl are în vedere pe brazilianul Guilherme, de la Petrolul, care i-a fost elev și la Concoridia Chiajna.
27 de ani are Iasmin Latovlevici
24 de meciuri a jucat Latovlevici pentru Steaua în acest sezon, în toate competițiile
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER