De două ori pe an ascultăm aceeași muzică. În decembrie și către sfârșitul lui februarie. E prea frig, să se amâne etapa. Până acum câțiva ani, refrenul ni se îndesa în urechi și spre mijlocul verii. Afară e iadul, e inuman să joci după-amiaza la 40 de grade. Dacă a făcut și ceva bun Liga în ultima vreme atunci neîndoielnic e obligativitatea cluburilor de A să fie dotate cu nocturnă.
Alt decembrie, aceeași melodie. Mai ieri solicitau amânarea finalului de sezon când Dinamo, când CFR, când alții, pe rând. Acum o cere Steaua. E departe, foarte departe de un vârf de formă și nu exclude varianta că o dublă cu Astra ar putea căsca și mai mult prăpastia ce-o desparte de lider. Logic, cine n-ar face-o, își apără interesele. Răspândită pe patru fronturi, Steaua nu doar pretinde că e obosită, ci chiar e obosită. E îndreptățită să-și strige neputința momentului, cu atât mai mult cu cât se dau acum epuizați chiar și unii care abia că au spus binețe Cupei și și-au și luat degrabă adio după neaoșul „am scăpat de o belea de pe cap”. Aceiași care mustăceau, comod, în fotoliul din fața televizorului, la clacajele Stelei în Liga Campionilor, ei, cei care se istoviseră în aceeași dimineață la antrenament un joc „posibilii contra probabilii”.
Cu câte un meci la trei zile de regulă, plus acțiunile de la lot, din august încoace, Reghe simte că li se face azi o nedreptate lui Bourceanu and Co. „Am ajutat naționala cu tot ce ni s-a cerut, acum e rândul nostru să solicităm sprijinul Ligii, Federației”. Știți zicala, cum o faci, cum o desfaci, tot mitralieră iese. Nedreptatea Stelei poate fi îndreptată doar cu o altă nedreptate. Una și mai mare ca proporții. Nedreptățirea campionatului. Dacă tot n-a început cum se cade – a luat startul cu Rapid și a continuat cu Chiajna! – măcar să se încheie cum s-a hotărât. Ceea ce începe prost… Nu de alta, dar să nu treacă neobservată schimbarea de la șefia Ligii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER