Președintele FC Sevilla, Jose Maria Del Nido, condamnat la șapte ani de închisoare săptămâna trecută, a demisionat, luni, și a cerut scuze suporterilor grupării andaluze.
„Vreau să cer scuze suporterilor pentru că am fost condamnat în timp ce ocupam postul de președinte. Pot spune că mereu m-am considerat nevinovat și că m-am înșelat. Dacă știam ce se va întâmpla, aș fi demisionat demult”, a declarat Del Nido, condamnat pentru deturnare de fonduri și obstrucționarea justiției.
Del Nido, avocat de profesie, este acuzat că a făcut autoritățile locale din Marbella să plătească milioane de euro pentru lucrări inutile sau care nu s-au efectuat niciodată, în perioada 1999 – 2003. Conducătorul în vârstă de 56 de ani al FC Sevilla a fost condamnat în primă instanță, în 2011, la șapte ani și jumătate de închisoare. FC Sevilla a confirmat, joi, că apelul la Curtea Supremă a dus la reducerea cu doar șase luni a sentinței.
„Plec cu o tristețe profundă și în același timp cu multă umilință. Să lucrez pentru clubul sufletului meu a fost visul vieții mele”, a adăugat Del Nido.
Del Nido era președintele clubului andaluz din 2002.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER