Ischgl: distracția continuă și după schi

  • Publicat:
  • Actualizat:

Nu e ușor să alegi o destinație de vacanță de iarnă dacă îți dorești să nu te bucuri de ea singur. În familie sau în grupul tău de prieteni nu sunt neapărat doar schiori, iar dacă sunt, nu sunt neapărat de nivelul tău. E important în acest caz să alegi o stațiune cu oportunități multiple. O destinație unde oferta de activități să fie suficient de diversă atât pentru tine împreună cu grupul tău, cât și pentru ei când tu ești pe pârtie.

Austria a înțeles de mult asta. Stațiunile de schi nu mai sunt de mult doar pentru schi, chiar dacă activitatea principală rămâne asta. Este și cazul stațiunii Ischgl, care se mândrește cu „unlimited opportunities” dincolo de schi, snowboard și viața de noapte.

Schi fond

Potrivit mai ales pentru antrenamentele sportivilor, schiul fond poate fi încercat și de amatori. Ischgl are trasee potrivite atât pentru un ritm normal, cât și pentru arderea masivă de calorii. Traseele se află la altitudini începând cu 1.300 de metri și ajung până la peste 2.000. Pentru începători există instructori și echipament special. Traseele sunt bine marcate, există hărți și aplicații GPS.

Săniuș

Silvretta este o pârtie de șapte kilometri pentru sanie, la 950 de metri altitudine, deschisă doar seara, între 19 și 20:30 – unul din cele mai lungi trasee din Alpi. Trebuie doar să ai încredere că poți să virezi folosindu-ți picioarele, pe un traseu cu priveliști spectaculoase. Dacă sania ta e depășită, poți închiria una profesionistă.

Spa

Silvretta Centre oferă piscină, saună, masaj și tratamente cosmetice, restaurant, bowling, biliard și internet café. E un loc perfect și pentru acele zile nefericite în care vremea nu permite schiatul.

Patinaj

Patinoarul natural se află la doar un minut de centrul stațiunii. E deschis și seara, astfel că poți schia atât la lumina soarelui cât și sub cerul înstelat. Mai mult, poți încerca și hochei sau curling în același loc. Tot echipamentul e disponibil pentru închiriere, iar copiii sub șase ani au acces gratuit.

Călărie și plimbări cu căruța

Călăritul pe traseele înzăpezite de munte este disponibil iarna pentru profesioniști. Pentru ceilalți există posibilitatea unei plimbări romantice cu căruțe tradiționale trase de cai. Poate fi considerat și echivalentul unui autobuz turistic din marile orașe, fiind o opțiune pentru explorarea împrejurimilor. Faptul că e o idee bună e confirmat de succesul acestor plimbări – e recomandat să vă programați din timp mica excursie, cererea fiind mare.

Tenis

Există nu mai puțin de patru terenuri acoperite deschise astfel și iarna, pentru cei care vor să continue mișcarea și în afara pârtiei.

Paragliding

Zborul în tandem, o experiență pe care trebuie să o încerci măcar o dată în viață, este disponibil și iarna la Ischgl. Priveliștile sunt incredibile, iar ca să vi le amintiți toată viața, pilotul poate face fotografii în momentul zborului. Există mai multe variante de zbor, care ajung până la 4.000 de metri altitudine: depinde doar de vreme și de îndrăzneala turiștilor.

Dacă v-am convins că Ischgl este o destinație interesantă, puteți afla mai multe pe site-ul oficial: www.ischgl.com. În plus, poți câștiga o excursie la Ischgl intrând în concursul ProSport aici: http://winterfunfest.prosport.ro

Lucian LIPOVAN / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Rezultatul de care mai are nevoie FCSB ca să fie 100% în faza următoare din Europa League! Şapte echipe au primit vestea calificării
Rezultatul de care mai are nevoie FCSB ca să fie 100% în faza următoare din Europa League! Şapte echipe au…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ!  Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ! Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR:
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×