INTERVIU Aurelia Brădeanu: „Am muncit degeaba!”. România ar putea rămâne fără căpitan, Mica se gândește la retragere!

Redactor:
Marius Hutu
INTERVIU Aurelia Brădeanu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala feminină revine astăzi în țară, după ce a fost eliminată aseară de Polonia (scor 29-31) de la Campionatul Mondial, în urma unui meci thriller. România și-a ratat astfel obiectivul, o clasare între cele mai bune opt reprezentative din lume. Modul cum a părăsit însă competiția a lăsat urme adânci în sufletul jucătoarelor. Tricolorele n-au putut dormi peste noapte, iar la masa de dimineață au ieșit din camere bulversate. „Nici acum nu-mi vine să cred că am pierdut”, este reacția Adei Nechita, extrema dreaptă. „S-ar putea să fie ultimul meu turneul final”, a fost și una din declarațiile făcute de Aurelia Brădeanu. În ciuda unui moment dificil, căpitanul României în Serbia a încercat să tragă concluziile. După al 14-lea turneu final din carieră!

Mica, ai putut să dormi azi-noapte?
Nu aveam cum să dorm după felul cum s-a desfășurat ziua de ieri. Oricât erai de afectat sau nu, nu puteai să dormi.

Ați realizat ce s-a întâmplat pe finalul de meci?
Dacă stai și faci analiza, îți dai seama ce ai greșit, ce trebuia să faci, dar, din păcate, într-un meci trebuie să iei atunci deciziile cele mai bune pentru a câștiga, nu după. Trebuie să gândești pe moment.

Și ce s-a întâmplat de fapt, ce ați văzut acum că trebuia să faceți?
În momentul în care am avut cinci goluri diferență, cred că ar fi trebuit să jucăm mai bătrânește, să nu ne grăbim. Iar dacă 10 minute nu dai gol, nu ai cum să câștigi.

V-a luat valul pe final?
Nu ne-a luat valul, dar probabil că nu am fost lucide, în momentele respective nu am găsit soluții.

V-a încurcat apărarea avansată a Poloniei?
Nu ne-a încurcat, la fel s-au apărat și în prima repriză și am reușit să ne desprindem. În momentul în care nu mai bagi mingea în poartă, clar nu ai cum să treci mai departe.

Care ar fi concluziile după această participare?
Ca și anul trecut, dezamăgire totală, trebuie să o iei de la capăt, să muncești în continuare. Am muncit degeaba.

Sunt și lucruri bune după acest Mondial?
Lucrul bun pot să spun că a fost unitatea echipei.

De doi trei-ani ne clasăm în jurul locul 10. Până la urmă, aici ne este locul?
Nu asta este valoarea, dar rezultatele asta demonstrează. N-am fost în stare să câștigăm meciul cu Polonia, chiar dacă am avut meciul în mână, iar asta ne-a dus la locul pe care suntem.

Este greu să te ridici după un astfel de meci?
Foarte greu, mai ales că ești foarte dezamăgit. Cel puțin pentru mine, este foarte greu să-mi revin după un astfel de eșec, ținând cont că nu știu dacă mai prind vreun Mondial sau vreun  turneu final. Mi-am dorit foarte mult un rezultat bun la Mondiale, să urcăm cât mai sus. Am visat frumos, dar din păcate a ieșit așa cum a ieșit.

„Cred că pentru mine s-a închis aici capitolul echipa națională”

Greul a căzut pe umerii „veteranelor”, n-ați găsit ajutor din partea jucătoarelor tinere?
Nu vreau să comentez, toate am greșit, toate am fost în teren și toate am contribuit la acest eșec.

Apărarea, punctul nostru forte, a fost cu Polonia punctul slab?
În momentul în care nu scoți mingi din apărare și nu te duci să dai goluri ușoare, este greu să câștigi un meci.

România are probleme în atacul pozițional?
Sunt unele momente în care are probleme.

Am pierdut multe meciuri în ultimii ani de felul acesta. Nu suntem pregătiți și mental pentru asemenea jocuri decisive?
Suntem pregătite mental, dar parcă este un făcut, mereu se întâmplă același lucru. Nu-mi dau seama ce se întâmplă, dar, dacă aș ști cauza, aș căuta din răsputeri să o rezolv.

Ce urmează pentru tine?
Mă duc la echipa de club și o iau de la capăt.

Și cu echipa națională? Spui că s-ar putea să nu mai prinzi un Mondial. După cum ai jucat, arăți că mai poți, iar aici ai fost liderul echipei.
Mă simt foarte bine și cred că aș mai putea să joc, dar nu cred că am să mai vin. Nu știu, sunt foarte supărată acum și nu vreau să iau o decizie priprită. Dar cred că pentru mine s-a închis aici capitolul echipa națională!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a urcat pe locul 2!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a urcat pe locul 2!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela o meserie total diferită de partenerul ei: ce a făcut femeia în campania prezidențială
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela o meserie total diferită de partenerul ei: ce a făcut femeia în campania…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu, pe primul loc
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu,…
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×