Primarul Marius Stan a primit astăzi vizita unei grupe de copii de la Oțelul, cea de formare, compusă din puști de la grădiniță și de la clasa zero și care l-au colindat pe fostul jucător și conducător al grupării roș-alb-albastre. Cei 22 de copii care se pregătesc sub îndrumarea antrenorului Ion Morohai au fost răsplătiți cu cadouri din partea edilului orașului.
„E o bucurie foarte mare să văd copii fericiți și preocupați de sport. Peste 20 de ani poate unul dintre ei va fi noul Messi”, a spus Stan.
Referitor la situația actuală a Oțelului, fostul director general al clubului gălățean în perioada în care s-a câștigat campionatul a spus că va veni la meciurile roș-alb-albaștrilor atunci când vor fi investiți bani de actualii acționari.
„Meciurile Oțelului le urmăresc foarte rar, iar pe stadion nu mai calc până ce nu văd investiții din partea patronilor de acum, pentru că momentan se trăiește de pe urma banilor câștigați în fotbal. Mă doare inima când văd ce-i acum la Oțelul, dar nu vreau să răsucesc și mai tare cuțitul în rană. Numirea lui Lienen a fost o lovitură de imagine, trecutul îl recomandă, iar dacă va fi lăsat să-și facă treaba va avea și rezultate. Poate urmează exemplul lui Dorinel Munteanu”, a declarat Marius Stan.
FOTO: www.viata-libera.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER