Povestea portarului român care a luat gol de la Neymar: „Mai joc și pe Bernabeu și mă las” :)

Povestea portarului român care a luat gol de la Neymar:
  • Publicat:
  • Actualizat:

După 4-1 în deplasare, Barcelona a învins-o pe Cartagena cu 3-0 și pe Nou Camp, în „16”-imile de finală ale Cupei Spaniei. În poarta echipei din liga a treia s-a aflat un român: George Savu (30 de ani), un jucător care nu a spus prea multe în România.

17 intervenții reușite, adică șuturi apărate și centrări interceptate sau respinse, a avut George Savu în meciul cu Barcelona

Savu și-a început cariera la juniorii Stelei, dar nu a reușit să rămână la gruparea din Ghencea, concurența fiind foarte mare. Portarul a fost coleg la cu Nae, Tibi Lung. În Liga I a evoluat la Ceahlăul Piatra Neamț și Victoria Brănești, iar în vara lui 2012 s-a hotărât să încerce altceva și a plecat în Spania. A ajuns la Atletico Sanluqueno, echipă nou promovată în Secunda B (liga a III-a), cu ajutorul lui Marius Lulea, fost jucător la Sportul. George a avut evoluții apreciate la Sanluqueno, iar după șase luni a ajuns la FC Cartagena, unde a fost titular în tot returul sezonului trecut. Schimbarea antrenorului l-a făcut Savu să piardă postul de titular, dar înaintea meciului de Cupă cu Barcelona a primit șansa de a fi pe teren chiar pe „Nou Camp”.

Cum a fost să joci pe Nou Camp împotriva Barcelonei?
A fost o experiență unică pentru mine. A fost ceva de vis. Am avut emoții la începutul meciului, dar pe parcurs mi-au trecut.

Ați pierdut cu 3-0. Te așteptai la mai rău?
Sincer, da. Barcelona e o echipă foarte bună, iar noi suntem mulțumiți că am scăpat doar cu trei. În urmă cu o săptămână, Celtic a pierdut cu 6-1 tot pe Nou Camp.

15 meciuri a jucat George Savu în Liga 1

Ai reușit să faci schimb de tricouri?
Da. Am făcut schimb cu Pinto. La finalul jocului am alergat cu toții să luăm un tricou sau un șort de la ei. S-au comportat normal, au fost amabili, umani. Am rămas impresionați de felul cum s-au comportat cu noi.

Cum ai ajuns în Spania?
Ultima dată am jucat în România la Alro Slatina, dar după șase luni am decis să plec în Spania. Și, cu ajutorul lui Marius Lulea, am ajuns la Atletico Sanluqueno, echipă nou-promovată în Secunda B. Am venit în Spania să încerc ceva nou. Am preferat să risc, iar pentru meciul cu Barcelona a  meritat absolut totul.

Vreau să joc pe Santiago Bernabeu și mă las!

Care e situația ta în prezent la FC Cartagena?
În acest moment sunt rezervă în campionat, dar în Cupă am primit șansa de a apăra într-unul dintre cele două jocuri cu Barcelona. Antrenorul m-a întrebat în care dintre meciuri vreau să joc și eu am spus imediat că vreau pe Nou Camp.

Ești mulțumit cu banii pe care-i câștigi în Spania?
Din punct de vedere financiar, este mult mai bine decât în liga a II-a la noi, sau chiar în prima ligă. Aici, în Spania, jucătorii sunt mult mai protejați decât în România. Sindicatul fotbaliștilor se implică și are grijă de noi.

Ce planuri ai pentru anul viitor?
La finalul meciului cu Barcelona, în vestiar, i-am spus antrenorului că la anul îmi doresc să joc cu Real Madrid. Dacă voi apăra și pe „Santiago Bernabeu” pot să spun că mi s-a îndeplinit un vis și că pot să mă las de fotbal.
 

7 șuturi pe poartă a avut FC Barcelona

 

George Savu

Anul nașterii: 20.03. 1983
Oraș: București
Post: Portar
Înălțime: 1,97 metri
Greutate: 86 kilograme

Carieră:

1992: Steaua (juniori)
1993- 2006: Sportul studențesc(juniori)
2006 – 2007: Precizia Săcele
2006 – 2007: Dacia Chișinău
2007 – 2008: Ceahlăul Piatra Neamț
2007 – 2008: Dacia Chișinău
2008 – 2010: Ceahlăul Piatra Neamț
2009 – 2010: Concordia Chiajna
2010 – 2011: Ceahlăul Piatra Neamț
2010 – 2011: Victoria Brănești
2011 – 2012: Arlo SLatina
2012 – 2013: Atletico Sanluqueno
2012 – 2014: FC Cartagena

Meciuri în Liga II: 33 meciuri
Meciuri în Secunda B: 12 meciuri

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei sale
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei…
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja până la brâu
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja…
×