Tottenham a fost una dintre cele mai active formații pe piața transferurilor în această vară. Echipa de pe White Hart Lane l-a vândut pe Garethe Bale cu 91 de milioane de euro, iar cu banii încasați au venit la Londra nu mai puțin de 7 jucători: Paulinho, Christian Eriksen, Roberto Soldado, Nacer Chadli, Etienne Capoue, Vlad Chiricheș și Erik Lamela.
Nume importante, dar care nu au reușit să se adapteze atât de repede la cerințele antrenorului, care, în cele din urmă, a fost sacrificat de conducere, fiind găsit principalul responsabil pentru perioada neagră pe care o traversează formația. S-a discutat intens în perioada anterioară despre faptul că oficialii lui Spurs au cheltuit fără sens o sumă impresionantă, foarte puțini dintre cei aduși dând randament. Printre aceștia figura și Chiricheș, văzut unul dintre puținii fotbaliști care au răspuns pozitiv la cerințele tehnicianului portughez.
Chiar dacă părea a fi unul dintre preferații lui Villas-Boas, care i-a oferit credit total, românul nu a fost dorit inițial pe White Hart Lane de lusitan. Acesta avea o listă de transferuri total diferită de cea a board-ului, dar opinia sa nu a contat. În aceste condiții – chiar dacă jurnaliștii britanici admit că formația nu se exprima la nivelul așteptărilor -, este nedrept să îl consideri pe tehnician principalul responsabil pentru startul de sezon slab al lui Tottenham, cred ziariștii de la givemesport.com.
„Din ce s-a aflat din interiorul vestiarului, Villas-Boas a fost nemulțumit total de jucătorii care i-au fost aduși în această vară. El și-a dat acordul în legătură cu doar trei dintre fotbaliștii doriți de Spurs, însă a fost greu să se împotrivească dorințelor lui Daniel Levy. Când Tottenham cheltuie o sumă exorbitantă – 56 de milioane de lire – pe fotbaliști ca Chadli, Eriksen, Lamela sau Chiricheș, jucători care nu au fost doriți de antrenor, e prostesc să crezi că este vorba de un proiect pe termen lung, care să dea și rezultate. Cum poate un manager să își facă treaba în astfel de condiții, nu e stupid să cheltui atâția bani și să nu aduci jucătorii doriți de cel care lucrează cu ei zi de zi? „, notează jurnaliștii de la givemesport.com, care au găsit și un alt repsonsabil în afară de „chairman-ul” Daniel Levy: „E nedrept și periculos să îl arăți doar pe Villas-Boas cu degetul pentru rezultatele echipei. Levy și mai ales Franco Baldini (n.r. directorul tehnic al londonezilor) poartă responsabilitatea transferurilor ratate. Managerul este vinovat de modul în care echipa este așezată în teren și de faptul că nu se exprima la nivelul dorit de fani, dar oare ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi avut la dispoziție fotbaliștii doriți. Se știe că portughezul l-a vrut cu orice preț pe Hulk (n.r. vârful brazilian al lui Zenit), oare jocul și rezultatele nu ar fi fost altele dacă se realizau alte transferuri„.
6 meciuri a bifat Chiricheș în campionat pentru Spurs, marcând un gol
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER