Suporterii Stelei, cei aproximativ 250 care au făcut deplasarea la Giurgiu și în special elevii lui Laurențiu Reghecampf au fost întâmpinați de galeria Astrei cu un banner menit să ironizeze incidentul din partida precedentă, de pe Național Arena, încheiată cu 3-1 pentru trupa lui Laurențiu Reghecampf.
Personajul principal al acelei faze a fost Pantelis Kapetanos, cel care i-a aplicat o lovitură adversarului său, Andrei Mureșan, gest pentru care a fost pedepsit astăzi de Comisia de Disciplină cu suspendarea pentru două jocuri.
Astfel, mesajul afișat de galeria giurgiuveană a fost următorul: „Clubul de fotbal Astra Giurgiu urează bun venit selecționatei de box Steaua București”, trimitere directă la cele două palme aplicate de grec jucătorului Astrei. De asemenea, tot printr-un banner, Kapetanos a fost denumit „cel mai bun boxer”.
Pe parcusul primei reprize, susținătorii și galeria gazdelor au mai arborat câteva mesaje la adresa rivalelor – „Steaua București – putere FĂ‚RĂ‚ glorie!”
Ultrașii Stelei au arborat și ei o coregrafie reprezântându-l pe Sf. Gheorghe luptând cu un balaur! Aluzie la „lupta” dintre Gigi Becali și Ioan Niculae, patronii celor două echipe!
ASTRA – STEAUA, ULTIMUL MECI AL ANULUI ÎN LIGA 1. REZUMATUL PARTIDEI ȘI CELE MAI IMPORTANTE FAZE SE VĂ‚D PE WWW.PROSPORT.RO
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER