Managerul Stelei, Mihai Stoica, era cel mai vehement om din tabăra roș-albastră la finalul meciului cu Astra, de la Giurgiu (1-1). Oficialul a acuzat maniera de arbitraj a lui Istvan Kovacs, dar și jocul extrem de agresiv al gazdelor, precum și manifestările spectatorilor la adresa familiei sale.
„Am fost persiflați de acest arbitru. Voi face un colaj cu fazele în care am fost dezavantajați. El nu e la prima abatere și e păcat pentru că e un arbitru tânăr. El a făcut tot ce era posibil ca echipa noastră să nu câștige acest meci. E inadmisibil ca Seydou să aibă o nouă intrare de roșu și să scape de eliminare. Îi vom face memoriu și sunt curios dacă se vor lua măsuri în acest sens.
Cei de la Astra și-au continuat comportamentul inadecvat și pe durata partidei. Au lovit și au beneficiat de clemență. Am văzut și auturi clare pe care pur și simplu Kovacs le dădea invers. Ne întoarcem în timp. De ce arbitraj tendențios? Pentru că Steaua face puncte pentru România și echipe precum CFR, Oțelul sau Unirea Urziceni merg direct în grupele Ligii Campionilor? Pentru ce merităm noi asta. Chiar nu avem pic de fair-play?! Ok, înțeleg.
Puneți bannere în care îmi jigniți copilul, în care ne jingniți jucătorii… Mai erau și lipsite de imaginație, am văzut 6 bannere identice. Sunt niște manifestări care ne fac să ne gândim la perioada securisto-comunistă și nu spun neapărat că este cineva la acest club care are vreo legătură cu acea perioadă.
S-au făcut toate eforturile ca acest campionat să fie prelungit. Jucăm la -6 grade.. jucătorii tremură pe teren. Întrebați-l pe Tătărușanu cum s-a simțit? Probabil s-a crezut că Steaua are probleme în acest final de sezon. Nu înțeleg de ce pentru că Steaua a fost învinsă doar de Schalke și Chelsea în acest sezon. Oamenii au vrut însă să joace. Asta e”, a declarat Mihai Stoica.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER