Portarul echipei FC Barcelona Victor Valdes este refăcut după accidentarea suferită la gamba dreaptă și va reveni în competiție după sărbătorile de iarnă, informează AFP.
„Ședință de antrenament, azi, 25 decembrie. Sunt pregătit. Îi mulțumesc lui Juanjo Brau (n.r. – fizioterapeutul echipei) că a fost tot timpul alături de mine”, a scris Valdes, miercuri, pe contul său de Twitter.
Portarul în vârstă de 31 de ani s-a accidentat în timpul meciului amical pe care Spania l-a disputat, la 19 decembrie, la Johannesburg, cu Africa de Sud (scor 1-0 pentru gazde). Atunci se estima că Valdes va fi indisponibil șase săptămâni.
FC Barcelona va întâlni pe Elche, formația lui Cristian Săpunaru, la 5 ianuarie 2014, în etapa a XVIII-a a campionatului spaniol, prima partidă după pauza de sărbători.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER