Rapid vrea modificarea regulamentului de acordare a licenței pentru sezonul viitor

Rapid vrea modificarea regulamentului de acordare a licenței pentru sezonul viitor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Giuleștenii îi cer lui Viorel Duru să respecte legea insolvenței în momentul în care va analiza dosarul de licențiere pentru următorul an competițional.
Acționarii rapidiștilor susțin că forurile decizionale ale FRF trebuie să țină cont de problema insolvenței, având în vedere particularitățile unei astfel de proceduri.

Cum este acum
În acest moment, data limită pentru depunerea dosarelor de licențiere este 31 martie 2014, când cluburile trebuie să facă dovadă că nu au datorii față de angajați, jucători și antrenori. Astfel, după ce U Cluj a obținut licența la TAS în vară (deși era în proces de insolvență), Viorel Duru a introdus în RNLC (Regulamentul Național de Licențiere) un amendament prin care și cluburile în insolvență pot să primească licența dacă au planul de reorganizare confirmat de judecătorul sindic până la 31 martie 2014.

Ce vor giuleștenii
Rapidiștii au cerut ca, în cazul în care planul de reorganizare nu va fi aprobat până pe 31 martie, să primească, totuși, licență provizorie. Astfel, dacă până la finalul lunii iunie, când Comitetul Executiv al FRF va omologa rezultatele din Liga I și Liga a-II-a, planul a fost confirmat, licența va fi definitivă. Dacă, însă, judecătorul nu va fi de accord cu planul de reorganizare, licența să fie ridicată!
 
Acționarii vișiniilor și-au argumentat cererea prin faptul că termenele date de Tribunalul București sunt lungi și că, astfel, ar risca să nu aibă planul aprobat de judecătorul sindic până la data limită impusă de FRF.  

Rapidiștii vor să se judece în civil

Un alt punct pus în discuție de rapidiști cu Viorel Duru este modul prin care se pot contesta deciziie luate de Departamentul de Licențere din cadrul FRF. În acest moment, un club care nu primește licența se poate adresa doar la TAS, fiind obligat să semneze o convenție arbitrală.  Însă giuleștenii vor să aibă posibilitatea să meargă și în instanțele civile. Tocmai în acest sens au propus și modificarea regulamentului.  
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriela Lucuțar, detalii de ultimă oră despre înmormântarea lui Silviu Prigoană: 'Mi-a lăsat o listă de dorințe'
Gabriela Lucuțar, detalii de ultimă oră despre înmormântarea lui Silviu Prigoană: 'Mi-a lăsat o listă de dorințe'
Trabzonspor s-a săturat de Denis Drăguș și a făcut anunțul: „Dacă Șumudică îl vrea, să dea banii!”
Trabzonspor s-a săturat de Denis Drăguș și a făcut anunțul: „Dacă Șumudică îl vrea, să dea banii!”
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu care era la masă povestește ce a făcut înainte să-și dea ultima suflare
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu care era la masă povestește…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
"Greşeala din 2003" făcută de Gigi Becali care l-a costat brandul Steaua! Fostul conducător de la CSA rupe tăcerea: "Au…
Șocant: ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană! Ce a spus după ce a căzut cu capul pe masă: „Mă…”
Șocant: ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană! Ce a spus după ce a căzut cu capul pe masă: „Mă…”
Lapoviţă şi ninsoare în Bucureşti. Se va depune strat de zăpadă la noapte
Lapoviţă şi ninsoare în Bucureşti. Se va depune strat de zăpadă la noapte
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și facă cruce: – D-apăi...
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și facă cruce: – D-apăi...
Lanţul de erori care a dus la moartea tragică a lui Andrei. A fost consultat de şase medici, dar niciunul n-a vrut să-l opereze
Lanţul de erori care a dus la moartea tragică a lui Andrei. A fost consultat de şase medici, dar niciunul…
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Pensia umilitoare pe care o primeşte de statul român marele rival al lui Gigi Becali: Mi-am rupt picioarele, asta este
Pensia umilitoare pe care o primeşte de statul român marele rival al lui Gigi Becali: Mi-am rupt picioarele, asta este
Silviu Prigoană a slăbit 40 de kilograme în 8 luni. Ce regim a ținut fostul politician, de fapt
Silviu Prigoană a slăbit 40 de kilograme în 8 luni. Ce regim a ținut fostul politician, de fapt
Mașinile pe benzină și motorină, interzise. Ordin UE pentru toate țările: Punem rapid în practică
Mașinile pe benzină și motorină, interzise. Ordin UE pentru toate țările: Punem rapid în practică
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Când se joacă derby-ul feroviar CFR Cluj - Rapid Bucureşti. Programul etapei a 17-a a Superligii
Când se joacă derby-ul feroviar CFR Cluj - Rapid Bucureşti. Programul etapei a 17-a a Superligii
Au voie TIR-urile să depășească pe drum european sau pe DN?
Au voie TIR-urile să depășească pe drum european sau pe DN?
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a murit. Adriana Bahmuțeanu a mers imediat la ei
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a murit. Adriana Bahmuțeanu a mers…
×