Mijlocașul echipei Tottenham Hotspur, Paulinho, va fi indisponibil cel puțin patru săptămâni, din cauza unei accidentări la gleznă, suferită duminică, în meciul cu Stoke City, scor 3-0, informează site-ul oficial al clubului englez.
„Ca urmare a unui RMN, clubul poate să precizeze că Paulinho are ligamentul de la glezna dreaptă afectat semnificativ, după o intervenție dură a lui Charlie Adam, la meciul de sâmbătă cu Stoke City. Internaționalul brazilian va fi indisponibil cel puțin patru săptămâni„, se arată într-un comunicat al grupării Tottenham.
Formația Tottenham Hotspur, la care evoluează Vlad Chiricheș, a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, echipa Stoke City, într-un meci din etapa a XIX-a a campionatului Angliei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER