Vlad Chiricheș a fost desemnat omul meciului în partida Manchester United – Tottenham, câștigată aseară cu 2-1 de londonezi. Românul a avut un meci excelent, chiar în ziua în care principalul subiect al presei din Marea Britanie a fost ridicarea restricțiilor de muncă a românilor și bulgarilor în Insulă
Ultimele două partide ale lui Vlad Chiricheș la Tottenham, cele cu Southampton (3-2) și Stoke (3-0), nu au fost tocmai cele mai reușite ale românului în Premier League. Deconcentrat, probabil și puțin obosit de ritmul nebun în care se joacă în Anglia, fundașul român a avut câteva ezitări care au dus la ocazii periculoase pentru adversarele echipei de pe „White Hart Lane”. Astfel că meciul de miercuri seară, contra lui Manchester United, de pe „Old Trafford” era unul decisiv pentru Chiricheș. Românul nu risca să își piardă locul de titular, având în vedere că Vertonghen și Kaboul sunt în continuare accidentați. Însă o evoluție bună era necesară pentru ca Chiri să își asigure un loc printre preferații noului manager, Tim Sherwood.
Românul a avut o evoluție excelentă, jucând cu pasiune și îndârjire în fiecare fază
Cifrele spun totul
Cu o încărcătură emoțională ridicată, meciul contra „diavolilor” nu putea să fie decât unul foarte greu pentru Tottenham. Și pentru Chiricheș! Care a început jocul temător, cu câteva erori cauzate de cunoscutele sale ieșiri din defensivă cu balonul la picior. Însă odată ce Tottenham a deschis scorul prin Adebayor (40), evoluția românului s-a îmbunătățit considerabil. Motivat de miza jocului, Chiricheș a fost tot mai sigur și mai curat în intervenții. Ba chiar a fost numit „omul meciului” de Michael Owen, comentatorul partidei la postul britanic BT Sport. Iar cifrele lui Chiricheș susțin afirmația fostului atacant al lui Real Madrid, Manchester United și Liverpool. Fundașul de 23 de ani a greșit doar cinci pase (21 reușite din 26 încercate – procentaj de 81%), având totodată 8 mingi respinse eficient și 4 intercepții! Și în cazul tacklingurilor Chiricheș s-a achitat bine de sarcini, reușind 2 intervenții reușite. Grație performanței sale, el a fost numit „munte” de contul de Twitter al site-ului Squawka, site care se ocupă cu analiza jocului pe baza cifrelor reușite de jucători. Și a primit și titlul de „man of the match”, decernat celui mai bun jucător al partidei pe baza statisticilor realizate.
15 meciuri are Chiricheș la Tottenham. A fost titular în 14 dintre ele. Are un gol marcat – cu Fulham în Premier League – și două cartonașe galbene primite
A scăpat de un penalty
Laudele care au însoțit prestația lui Chiricheș de pe „Old Trafford” vin și ca urmare a implicării sale într-una dintre cele mai controversate faze a jocului câștigat de Tottenham cu 2-1. Concret, în minutul 60, românul a fost implicat într-un duel cu Welbeck, care a căzut în careu după ce s-a ciocnit ușor de piciorul fundașului lui Tottenham. Deși a cerut penalty, reluările au arătat că centralul Howard Webb a judecat foarte bine faza, Chiricheș retrângându-și piciorul la timp pentru a nu comite fault. Interesant e că din cele 10 cartonașe galbene primite în acest sezon în Premier League pentru simulări, patru au fost acordate jucătorilor lui Manchester United!
Glume cu Chiri
Performanța foarte bună a românului a venit chiar pe 1 ianuarie 2014, o dată cu impact puternic asupra societății engleze. Practic, de ieri, a fost ridicată bariera care limita, oarecum, libertatea de circulație a forței de muncă din România și Bulgaria în Marea Britanie. O hotărâre dur criticată de presa engleză, care se aștepta la o invazie de români și de bulgari în Insulă. Imediat, fanii lui Tottenham au comentat pe Twitter subiectul arzător, glumind după prestația excelentă a românului. „Au venit românii să ne ia premiile de cel mai bun jucător al meciului” sau „Degeaba a jucat bine, va fi dat afară de conservatori din țară”. Evident, doar glume, suporterii londonezilor apreciind mult evoluția jucătorului.
Romanian Vlad Chiriches named man of match for Spurs at Old Trafford. Who does he think he is, coming over here, stealing all our plaudits. — Cheers now Andy H (@LiloMan_LUFC) January 1, 2014
Romanian Vlad Chiriches named man of match for Spurs at Old Trafford. Who does he think he is, coming over here, stealing all our plaudits.
— Cheers now Andy H (@LiloMan_LUFC) January 1, 2014
Tottenham’s Vlad Chiriches and his Man of the Match award against Man U, disproving sick Tory lies about Romanians http://t.co/rHOxIYsGyO — Bruce Lewis (@BruceEJLewis) January 1, 2014
Tottenham’s Vlad Chiriches and his Man of the Match award against Man U, disproving sick Tory lies about Romanians http://t.co/rHOxIYsGyO
— Bruce Lewis (@BruceEJLewis) January 1, 2014
„@AlfieConn: Bloody Romanians. Coming over here, putting on commanding defensive performances at Old Trafford #Chiriches” @thomasayer — Matt Lawrence Fowler (@mattfowler09) January 1, 2014
„@AlfieConn: Bloody Romanians. Coming over here, putting on commanding defensive performances at Old Trafford #Chiriches” @thomasayer
— Matt Lawrence Fowler (@mattfowler09) January 1, 2014
Typical Romanians coming over and taking our man of the match awards #Chiriches — kevin bell (@mouthykev) January 1, 2014
Typical Romanians coming over and taking our man of the match awards #Chiriches
— kevin bell (@mouthykev) January 1, 2014
Romanian Vlad Chiriches is man of the match.. today of all days.. — Mark B (@MCFCMark) January 1, 2014
Romanian Vlad Chiriches is man of the match.. today of all days..
— Mark B (@MCFCMark) January 1, 2014
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER