Plecat din Liga 1 de patru ani rămâne atașat de campionatul inter și urmărește în continuare lupta pentru supremație din România, dar recunoaște că nu e deloc tentat de o nouă experiență în campionatul intern.
Tehnicianul lui Dinamo Moscova o vede pe Steaua mare favorită la titlu și în acest sezon. Fostul fundaș dreapta vede trupa din Ghencea cu o clasă peste rivalele sale din lupta pentru primul loc și consideră că și programul din a doua parte a sezonului e unul mai bun pentru campioana en-titre.
„Nu mi-e deloc dor să antrenez în Liga 1! Să mă uit la meciuri, da! Să le văd ca neutru… Se anunță o luptă în trei pentru titlu, dar care va avea doar o câștigătoare și aia să fie Steaua, pentru că e mult prea valoroasă pentru celelalte. Steaua are meciuri mai puține, are un program mai avantajos, nu prea îi văd să piardă”, a declarat Dan Petrescu la Dolce Sport.
„Bursucul” a comentat și posibilitatea de a face pasul spre Premier League, precizând că va lua în calcul oferte din Anglia abia după ce își va încheia conturile cu Dinamo Moscova.
„Din Anglia a fost o ofertă, dar nu s-a putut. Am un an și jumătate contract cu Dinamo Moscova. Am spus-o și o repet, indiferent cine vine acum, nu vreau să plec până nu termin contractul, sau pâna cei de la Dinamo mă dau afară„, a mai spus Dan Petrescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER