Omul din fotoliu

Într-un noiembrie cald din 1998 am stat câteva ceasuri în preajma lui Eusebio, la câteva valuri de Atlantic distanță de Cabo Roca, punctul cel mai vestic al Europei. La o recepție somptuoasă, organizată de FIFPro, sindicatul internațional al fotbaliștilor, condus în acei ani de Gordon Taylor. Era și premierul portughez, nu mai rețin cum îl cheamă, era și președintele federației, Gilberto Madail, un tip cu o țăcălie gen Cuza. A cântat extraordinar Amalia Rodriguez, slabită, dar luminoasă, cu un an înainte să moară. Într-o sală alăturată a acelei hardughii numite Oceanario, un precursor al mall-urilor mileniului următor, Jose Saramago dădea o petrecere pentru că tocmai câștigase Premiul Nobel pentru literatură. M-am mirat că premierul și doamna Amalia au ales sindrofia fotbalului în detrimentul sărbătorii literare.

Eusebio era bățos, tăcut, grav. Mai important și decât Amalia, și decât premierul. Se vedea de la o poștă că vedeta serii era el, bărbatul de 56 de ani, pe care-l cunoștea toată lumea și-l venera toată lumea.

A doua zi am fost pe Da Luz, la un meci de campionat, Benfica cu Braga, dacă nu m-a lăsat memoria. Eusebio stătea pe un fotoliu, la doi pași de marginea terenului. La pauză treaba nu prea mergea și marele fost jucător l-a luat pe după umeri pe Joao Pinto, atacantul acela mărunțel, tehnic și iute, cu plete castanii. Deși Benfica avea antrenor, dădăceala lui Pinto, care ratase enorm, i-a revenit lui Eusebio. Îi explica prin gesturi largi ce și cum, întregul stadion aplaudând acea lecție ad-hoc de tactică ofensivă. În repriza a doua Joao Pinto a transformat ratările în goluri, iar Benfica a câștigat la pas.

Întotdeauna când Benfica sau naționala Portugaliei jucau acasă, Eusebio era la locul său, pe acel fotoliu singuratic de la marginea terenului. Mereu în costum negru, grav și scump la vorbă. În deplasare avea locul său în tribuna de onoare, dus la toate recepțiile și acțiunile oficiale. Era forma de respect la adresa sa a unui fotbal pe care Eusebio l-a ridicat în anii 60 aproape de unul singur.

De câțiva ani, portughezii au început să-și pună problema dacă nu cumva Cristiano Ronaldo e înaintea lui Eusebio, într-un clasament în care Figo n-a năzuit niciodată mai sus de locul trei. Acum câteva luni, când Cristiano a dat o căruță de goluri într-un meci cu o reprezentativă obscură, egalându-l pe bătrân în clasamentul golgeterilor all time, Eusebio a pus rapid lucrurile la punct, spunând că pe vremea sa nu erau Liechtenstein sau Azerbaidjan cu care să bați recordurile. Atunci era o singură Uniune Sovietică, cu Blohin sau Iașin și o singură Iugoslavie, cu Geaici. Astăzi, când s-a făcut anunțul morții lui Eusebio, CR7 a venit cu o reverență emoționantă. El, care de curând a șters pe jos cu Blatter, n-a avut niciodată decât cuvinte dulci la adresa lui Eusebio, deși bătrânul apuca uneori să-l mai dojenească.