Ce-au vorbit au și fumat

Rețeta e clasică, de mare succes, fără să fi dat un rateu vreodată. Ca să păstrăm limbajul de la bariera Chitilei, toate combinațiile politice de gang se fac exact atunci când mintea tuturor e deja plecată în vacanța de Sărbători.

Bunăoară, după Crăciunul 2013 Guvernul i-a șters patronului Astrei, Ioan Niculae, o datorie de o jumătate de milion de lei către fisc pe care o acumulase cu una dintre firmele sale de tutun. Impozitele, dările s-au pulverizat, profitul a rămas bineînțeles în pușculița miliardarului. Să juri, nu alta că patronul Astrei e cel care a finanțat filmulețul „Vă mulțumim pentru că fumați” cu Aaron Eckhart.  

Care-i legătura dintre datoria ștearsă dintr-un condei lui Niculae și fotbal? Niciuna, n-am găsit, cum n-am găsit nici legătura dintre întâlnirea grangurilor din prima ligă cu Ponta și fotbal de dinaintea alegerilor de la Ligă. Nicolae, Ștefan și compania ne-au poftit atunci la un ospăț pantagruelic cu gogoși: doar dacă va fi votat Gino atunci Guvernul va încerca să sprijine cu adevărat fotbalul. Fiscalitate nu atât de feroce, alte facilități bla, bla, bla. Înainte de tot și de toate, trebuiau sprijiniți ei, patronii, și afacerile lor de toate soiurile. Care cu îngrășăminte, care cu construcții de apartamente, cu tot ce-ți trece prin cap. Pe ei îi durea de ei, nu de fotbal. Asta au vorbit, asta au fumat. Fotbalul, cluburile de fotbal au fost azvârlite bineînțeles în coada listei, la etcetera. Dacă mai rămâne ceva timp mai discutăm și despre fotbal, da? Dacă nu, nu. Doar n-au intrat alegerile în sac, mai ales într-un an electoral.                                                                             

P.S. Atunci când făcea ochi în redacția „Sportului” câte o dispută pe subiectul „cum ar arăta clasamentul primilor trei jucători din toate timpurile” Vanea Chirilă avea o povestioară preferată. Cu totul întâmplător, fostul internațional Pavlovici întâlnise în lift un cunoscut oficial UEFA. A ținut să-i laude costumul de ținută, dar nu rupea mai nimic în nicio limbă străină. A știut însă să iasă din încurcătură. I-a pipăit reverul mătăsos și a exclamat admirativ „Eusebio, eheeee…” Adică peste calitatea țesăturii și croiala impecabilă nu mai putea fi nimic altceva. În anii ’60 orice la superlativ era raportat la cel care a fost Eusebio.