David Hubert este unul dintre fotbaliștii care se adaugă pe lista lungă a jucătorilor care nu au avut o relație dintre cele mai grozave cu antrenorul român Mircea Rednic. Mijlocașul belgian în vârstă de 25 de ani a fost trimis de tehnician la echipa a doua chiar înaintea Crăciunului, fiind anunțat că nu mai face parte din planurile pentru echipa mare a lui Gent.
Hubert nu s-a putut abține să nu taxeze în presa belgiană modalitatea cinică prin care „Puriul” i-a transmis vestea:
„Stau aici cu sentimente amestecate. Înainte de Crăciun am ajuns la echipa a doua, iar președintele Louwagie m-a sunat și mi-a spus că a fost vorba de o neînțelegere. Eu am știut însă mai bine despre ce era vorba. Antrenorul mi-a spus că nu mai are nevoie de mine. Am băut șampanie împreună, la petrecerea de Crăciun, dar nu a fost foarte plăcut. Nimeni nu l-a înțeles, iar prietena mea, Kim, cu atât mai puțin. Ea chiar mi-a spus că îi venea să-l lovească în cap pe Rednic. Nu pot să am niciun cuvânt de bine despre acest antrenor”.
14 meciuri și o singură pasă de gol a bifat Hubert în acest sezon, pentru Gent
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER