Rotariu, întâlnire la București cu oficialii lui United: „Acest lucru mă motivează!”

Redactor:
Bitescu Wili
Rotariu, întâlnire la București cu oficialii lui United:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dorin Rotariu, puștiul minune al „câinilor”, a intrat în atenția mai multor echipe din Vest și poate fi următorul produs de export al echipei din Ștefan cel Mare. ProSport a scris în exclusivitate acum trei săptămâni despre interesul celor de la Manchester United pentru tânărul dinamovist.

Jucătorul de 18 ani este o prezență constantă în prima echipă a lui Stoican, marcând de 6 ori până acum. Oficialii clubului englez au venit la București pentru a-l cunoaște pe Rotariu și pentru a-i transmite că îl monitorizează.

„A fost o întâlnire în București cu oficiali ai lui Manchester United cu care am stat de vorbă în jur de două ore. Au vrut să mă cunoască personal, să vadă ce fel de om sunt, ce caracter am. Am discutat multe, nu numai despre fotbal. Mi-au transmis că sunt în atenția lor și că mă monitorizează. Acest lucru mă ambiționează, mă motivează. Când un club de talia lui Manchester te are în vizor, nu poți decât să fii mândru. Sincer, nu mă așteptam să se întâmple așa repede, dar vă spun că nu o să mi se urce la cap. O să mă concentrez și mai mult la fiecare meci și o să dau totul la antrenamente. Eu mă simt foarte bine la Dinamo și vreau să câștig trofee aici. Cupa este un obiectiv important pentru mine și colegii mei”, a declarat Dorin Rotariu pentru www.ziarulring.ro

Rotariu jr. (1,81 m / 70 kg) a fost recomandat de agentul scoțian Kenny Moyes, fratele antrenorului de la United, David Moyes

„Am avut o ofertă bună pentru Dorin Rotariu, însa nu am luat-o in considerare. Interesul lui Manchester United pentru el este sută la sută real, dar nu putem vorbi acum despre un transfer al lui. Rotariu trebuie să mai stea o perioadă la Dinamo, să facă performanță, după care se va putea gândi și la o plecare în strainatate”, Ionuț Negoiță, acționar Dinamo

1 milion de euro este cota lui Dorin Rotariu, conform site-uluitransfermarkt.de

3 este numărul cu care Dorin evoluează pe tricou

250.000 de euro este suma minimă pe care o poate încasa Marian Iancu în cazul în care Dinamo îl va vinde pe Dorin Rotariu, în contract fiind stipulat că roș-albii nu îi pot oferi mai puțin de atât, chiar dacă l-ar vinde cu mai puțin de jumătate de milion de euro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți lei a dat acest turist, pe 100g de hamsii, în Eforie Nord. A crezut că nu vede bine
Câți lei a dat acest turist, pe 100g de hamsii, în Eforie Nord. A crezut că nu vede bine
Ce sancțiune riscă Jude Bellingham la EURO, după gestul golănesc îndreptat spre banca Slovaciei
Ce sancțiune riscă Jude Bellingham la EURO, după gestul golănesc îndreptat spre banca Slovaciei
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Transfer de 5 stele pentru Andrei Burcă! Fundașul României poate deveni coleg cu un alt tricolor după EURO 2024
Transfer de 5 stele pentru Andrei Burcă! Fundașul României poate deveni coleg cu un alt tricolor după EURO 2024
Șocant! Vedeta care ține la congelator PLACENTE de ani buni: „Am și mâncat cu ulei de trufe, sare și piper”
Șocant! Vedeta care ține la congelator PLACENTE de ani buni: „Am și mâncat cu ulei de trufe, sare și piper”
Emily Burghelea, absolut desfigurată pe internet: „E o minune că sunt în viață!” Ce a pățit celebra influenceriță
Emily Burghelea, absolut desfigurată pe internet: „E o minune că sunt în viață!” Ce a pățit celebra influenceriță
BANCUL ZILEI. Bubulina e dusă la Urgență. Doctorul către Bulă: - Îmi pare rău, domnule, pare în comă!
BANCUL ZILEI. Bubulina e dusă la Urgență. Doctorul către Bulă: - Îmi pare rău, domnule, pare în comă!
CALCUL. La cât va ajunge o rată de 1.870 de lei după ce IRCC şi ROBOR au scăzut
CALCUL. La cât va ajunge o rată de 1.870 de lei după ce IRCC şi ROBOR au scăzut
Motivul pentru care cercetătorii INJECTEAZĂ substanțe RADIOACTIVE în COARNELE RINOCERILOR. Nimic altceva nu a funcționat!
Motivul pentru care cercetătorii INJECTEAZĂ substanțe RADIOACTIVE în COARNELE RINOCERILOR. Nimic altceva nu a funcționat!
Răzvan Burleanu a împlinit 40 de ani şi se mândreşte cu o soţie superbă. Se iubesc de peste 20 de ani
Răzvan Burleanu a împlinit 40 de ani şi se mândreşte cu o soţie superbă. Se iubesc de peste 20 de…
BAC 2024 | Rezolvarea subiectelor la limba română de la Bacalaureat. Unde au greșit majoritatea elevilor
BAC 2024 | Rezolvarea subiectelor la limba română de la Bacalaureat. Unde au greșit majoritatea elevilor
Conducătorii auto din România au interzis. Vei fi trimis în judecată. Legea e deja în vigoare
Conducătorii auto din România au interzis. Vei fi trimis în judecată. Legea e deja în vigoare
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula acestuia
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula acestuia
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Superliga începe exploziv: programul noului sezon ne oferă o prima etapă incendiară
Superliga începe exploziv: programul noului sezon ne oferă o prima etapă incendiară
O vedetă OnlyFans, ofiţer de penitenciar, face sex cu un deţinut din Londra. Videoclipul devine viral, iar ea este arestată
O vedetă OnlyFans, ofiţer de penitenciar, face sex cu un deţinut din Londra. Videoclipul devine viral, iar ea este arestată
Amenda pentru rovinietă: Unde se plătește și cum verifici perioada de valabilitate?
Amenda pentru rovinietă: Unde se plătește și cum verifici perioada de valabilitate?
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
×