Jucătorul de baseball Alex Rodriguez, vedetă a echipei New York Yankees, a fost suspendat, sâmbătă, pentru 162 de meciuri, ceea ce înseamnă că el nu va putea juca în sezonul 2014, a anunțat Liga Nord-americană de Baseball (MLS), informează AFP.
Această suspendare reprezintă o confirmare în parte a deciziei din august 2013 a MLB. În 2013, Rodriguez a fost suspendat 211 meciuri, în cadrul unei anchete privind clinica Biogenesis din Miami, cel mai mare scandal de dopaj din SUA, după cazul Balco.
Rodriguez a fost acuzat că a folosit de-a lungul anilor testosteron și hormoni de creștere și că a încercat să obstrucționeze ancheta ce viza Biogenesis.
Alex Rodriguez, cel mai bine plătit jucător din baseball, a anunțat că sesiza justiția federală, deși conform contractului său de muncă decizia comisiei de arbitraj (n.r. – cea anunțată sâmbătă) reprezenta ultima cale de apel în acest caz.
La 4 octombrie, sportivul a dat în judecată MLB. În opinia lui Rodriguez, care în 2009 a recunoscut că a folosit steroizi în perioada 2001-2003, când juca la Texas Rangers, MLB l-a plătit pe patronul Biogenesis, Anthony Bosch, pentru a obține informații compromițătoare despre el și a acces în arhivele clinicii. Reprezentanții lui Rodriguez au notat, într-o plângere, că MLB a „obținut în mod incorect probe în speranța de a-i distruge cariera și reputația” sportivului, a corupt și a intimidat martorii.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER