Luni, 13 ianuarie, cea mai agitată zi în Liga I! Cinci formații se reunesc fără să țină cont de superstiții

Redactor:
Daniel Remes
Luni, 13 ianuarie, cea mai agitată zi în Liga I! Cinci formații se reunesc fără să țină cont de superstiții
  • Publicat:
  • Actualizat:

13 ianuarie este ziua cu cele mai multe reuniri în rândul formațiilor din Liga I. Pandurii Târgu jiu, Gaz Metan Mediaș, Oțelul Galați, Viitorul Constanța și FC Brașov sună adunarea pentru a pregăti ultimele 15 etape din acest sezon. Iar dacă tehnicianul lui CFR, Vasile Miriuță nu ar fi fost superstițios, numărul echipelor care se reunesc luni s-ar fi ridicat la șase. „Luni ne întâlnim, iar pe 14 este reunirea și primul antrenament. Nu am vrut să conduc primul antrenament chiar pe 13, sunt mai superstițios”, a declarat Miriuță pentru citynews.ro în urmă cu două zile.

Pandurii Târgu Jiu – locul 4, cu 34 de puncte

Gorjenii se reunesc la stadionul „Tudor Vladimirescu” în jurul prânzului, iar cuvântul de ordine este curățenie. După ce l-au vândut pe Eric la Al Ahli, în Arabia Saudită, pentru un milion de euro, șefii Pandurilor vor să mai scape de câțiva jucători. „La clubul Pandurii va trebui să gestionăm mai bine lucrurile de acum înainte și de aceea, anul acesta echipa va arăta mai bine din punctul meu de vedere. În această iarnă va trebui să mai renunțăm la o parte din numărul mare de jucători pe care îi avem în lot și să aducem calitate lotului pe care îl avem”, a explicat președintele Marin Condescu. La finalul lui 2013, Pandurii avea în lot 29 de jucători!

Gaz Metan Mediaș – locul 8, cu 27 de puncte

Formația lui Cristian Dulca (foto) a făcut un tur destul de bun, dar în această iarnă a stat mai mult la cutie. Medieșenii se află într-o mare criză financiară și nu au făcut niciun transfer până acum. Mai mult, 12 jucători se află în ultimele șase luni de contract și ar putea semna oricând cu o altă formație. Ardelenii se reunesc luni la ora 14:00 și așteaptă cu sufletul la gură cei 250.000 de euro din transferul lui Eric la Al Ahli și banii din drepturile TV pentru a putea începe cu optimism returul.

Oțelul Galați – locul 14, cu 18 puncte
Oțelul se reunește la propria-i bază la ora 10:00 în condiții nu tocmai fericite. Echipa pregătită de Ewald Lienen a avut unul dintre cele mai slabe tururi de campionat din ultimii ani, iar situația financiară nu e deloc roză. Fără niciun transfer pe moment, gălățenii se vor pregăti în oraș până pe 23 ianuarie, când vor pleca în Spania, la Marbella. În plus, unul dintre cei mai buni oameni din toamnă, Laurențiu Iorga, a fost cedat la Astra.

Viitorul Constanța – locul 15, cu 18 puncte

Viitorul s-a mutat de câteva luni cu arme și bagaje la Voluntari, localitate unde se vor și reuni luni la ora 11:00. Formația patronată de Gheorghe Hagi nu a adus niciun jucător nou, dar l-a vândut pe Târnovan la Steaua pentru 300.000 de euro. Cele mai probabil, antrenorul Bogdan Argeș Vintilă va promova câțiva jucători de la grupele de juniori și va avea ca obiectiv menținerea Viitorului în Liga I.

FC Brașov – locul 16, cu 16 puncte

Tensiune este atributul care definește cel mai bine starea de spirit din sânul formației de sub Tâmpa. Tehnicianul Ilie Stan (foto) se află la cuțite cu directorul general Constantin Zotta încă de la sfârșitul anului trecut. Acesta din urmă este nemulțumit de rezultatele obținute de FC Brașov cu Stan pe bancă și caută să-l înlocuiască până se reia campionatul. În plus, jucătorii sunt neplătiți de patru luni și e foarte probabil ca mulți dintre ei să își depună memorii pentru a deveni liberi. Cu toate aceste probleme, Ilie Stan trebuie să facă totul pentru a salva „Steagul” de la retrogradare. Primul antrenament e luni, 13 ianuarie, la ora 10:00.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×