Popescu, Hagi, atenție la avertismentul croat!

Cu un fin simț al observației, Emanuel Terzian a sesizat că "Gică Popescu a vorbit mai bine liber decât atunci când a citit de pe foaie". Era ceva artificial în recitarea unor fraze tipărite într-un program stufos, de 100 de pagini, genul de platformă pe care Mircea Sandu nu a avut niciodată decența s-o încropească înainte de alegeri, dar care nu te ajută să pătrunzi în sufletul unui mandat.

Cu un fin simț al observației, Emanuel Terzian a sesizat că „Gică Popescu a vorbit mai bine liber decât atunci când a citit de pe foaie”. Era ceva artificial în recitarea unor fraze tipărite într-un program stufos, de 100 de pagini, genul de platformă pe care Mircea Sandu nu a avut niciodată decența s-o încropească înainte de alegeri, dar care nu te ajută să pătrunzi în sufletul unui mandat.

Cu ochelarii la ochi, „au trecut anii și peste mine, din păcate”, moștenitorul lui Sandu la FRF a demonstrat în conferință că are, evident, subiecte favorite, în care s-a implicat cu sufletul, le-a explicat, le-a detaliat, subiecte de control, corecte politic, cum ar fi fotbalul feminin sau asigurările pentru fotbaliști, și subiecte tabu pe care nu le-a abordat.

A sunat încurajator să auzim că, după 24 de ani de ignoranță, Popescu chiar are un plan pentru copii și juniori, pentru fotbalist, „care reprezintă esența acestui sport”. Admirabil, dar insuficient pentru a scăpa de teama că planurile vor trebui aplicate de conducătorii de club meschini, cei de care Popescu depinde pentru a ajunge în situația de a demara proiecte și inițiative. Nesiguranța e hrănită, picătură cu picătură, de gândul că secretarul general al noii FRF va fi tot Adalbert Kassai, fostul ospătar care a mutat atmosfera de bâlci din vechiul în noul sediu al federației. Ce scene neorealiste se pregătesc pentru ochii obosiți ai lui Popescu, sub geamul biroului său, când bieții președinți de cluburi de la Cucuieții din Vale vor începe pelerinajul cu damigene și cărnuri pentru sforarul Kassai, acest compromis periculos făcut de noua generație cu Nașu” Sandu.

Dulce-acrișoară e senzația oferită de Popescu. Ce rol va avea Hagi în noua echipă? Candidatul nu a spus-o, dar a răspuns, orgolios, ușor iritat, chiar Hagi: „Mersi că m-ați întrebat și pe mine ceva. Eu nu o să am nicio funcție, eu am un club. Voi fi doar un colaborator al lui nea Puiu, la nivel național, la copii și juniori. Neplătit de federație”. Visarea ne e din nou la îndemână, dar, dragii noștri idoli din copilărie, pregătiți-vă bine pentru momentul când consilierul sau membrul în Comitetul Executiv Hagi va fi acuzat că-și folosește rolul la federație și recrutează copii și juniori pentru propria Academie.

Cum se va finanța FRF? Popescu a vorbit aproape fără încetare în conferință despre „bonusuri, stimulente”, bani care vor ieși din federație, dar de unde vor veni acești bani? „O firmă importantă de management, IMG , se va ocupa”, „UEFA are niște fonduri„, Hagi a vorbit despre un „parteneriat cu politicul, poate ne face o facilitate”. Placa asta veche e atât de tocită de acul cu care Mircea Sandu ne-a zgâriat creierii atâta timp încât am devenit imuni, noroc însă că mai avem răbdare.

Deocamdată, Popescu și-a prezentat o parte din echipă, un amestec de idoli și oameni compromiși. Bunele intenții curg abundent, Generația de Aur încă reprezintă o monedă forte în România. Situația este exact ca în Croația. Până în iunie 2012, Suker, Prosinecki și Boban, băieții care ocupau locul 3 la Mondialul din 1998, erau așteptați ca salvatori. În noiembrie 2013 însă, la barajul cu Islanda, stadionul Maksimir din Zagreb a fost doar pe jumătate plin. În mai puțin de doi ani, managementul defectuos al Generației de Aur croate, cu Suker președinte de federație, a șters orice urmă de speranță într-o schimbare. Este avertismentul pe care Popescu, Hagi, Dumitrescu, Stelea și Răducioiu nu trebuie să-l ignore.

Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie "aprinsă" la 3 SportCast: "Mi se părea aberant /…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ!  Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ! Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR:
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×