Hagi sfătos și colocvial, în pulover, Iordănescu elegant, Stelea implicat, Dumitrescu distins, Cristi Bivolaru, reconfortant new entry după anii de experiență în străinătate. Figuri care întotdeauna atrag și garantează. Dacă Gică Popescu ar fi fost înconjurat de acești oameni în 2005, ar fi început deja al nouălea an de președinție. Atunci, să ne aducem aminte, cutreiera țara alături de Mihai Neguț și se întâlnea semisubversiv cu niște ajefiști stresați că, văzându-se cu Opoziția, ar putea supăra Puterea.
Acum Gică e Puterea, cu tot ce înseamnă ea. MinciNașul, așa cum îl numea pe Mircea Sandu în toamna lui 2005, i-a devenit un important punct de sprijin. Știți povestea, Platini, Blatter, FIFA, UEFA, Familia Fotbalului. Ei de o parte, ceilalți, dincolo, în partea cealaltă. Pentru ceilalți garantează foarte puține figuri cunoscute și oricâți s-ar mai alipi, e greu de contracarat un asemenea staff de susținere, cu sute de selecții și cu amintirile nopților de la Pasadena.
La Gică nu staff-ul e problema, și nici programul. În esență, cele enunțate de Gică Popescu la conferința de presă, dar și celelalte, cuprinse în paginile programului, sunt lucruri ok, chiar puțin cam sindicale pentru o echipă care va rezolva problemele din birourile Puterii, nu din strapontinele Sindicatului. Multe dintre idei costă cam mult, dar probabil că sutele de selecții din staff vor putea atrage importante fonduri externe.
Problema e, așa cum limpede se poate constata, alta. De ce această structură, această superechipă, această constelație de vedete ajunse la o vârstă coaptă, nu-și asumă curajul de a merge singură pe drumul ei? Gică Popescu înconjurat de Iordănescu, Hagi și ceilalți înseamnă destul de mult sau măcar suficient pentru a intra de unii singuri într-o competiție electoral, fără a avea nevoie de blazonul cuplului Mircea Sandu-Kassai!
Mergând pe mâna lor, Gică Popescu și colaboratorii săi ar putea întruchipa noul, schimbarea, revoluția în fotbal. Asociindu-se cu oamenii din vechiul sistem, Gică și ai săi se duc automat spre vechi. Spre cumetrie, prieteșug regional, mică ciupeală, teoria lui ajută-mă să te ajut. Aceste principii au funcționat ca unse timp de mai bine de douăzeci de ani și ne-au adus acolo unde suntem. Ele nu mai par nici la modă și nici rentabile într-un mandat care începe în 2014.
Ar fi riscat Gică Popescu dacă ar fi intrat în cursa electoral fără Kassai și păienjenișul său de relații sau fără promisiunea că Mircea Sandu va fi președinte de onoare? Probabil c-ar fi riscat. Dar, în cazul unei victorii, ar fi fost în întregime o victorie a sa și a oamenilor săi. Așa, succesul nu va fi al Generației de Aur, ci al sistemului de relații ctitorit de decenii și coordonat de la centru de o persoană care va trebui răsplătită pentru că în decursul anilor a ajuns să aibă la îndemână toate pârghiile. Nu ne convine că e așa, dar din păcate chiar așa stau lucrurile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER