FR de Ciclism a primit o finanțare de 25.000 de euro din partea UEC

FR de Ciclism a primit o finanțare de 25.000 de euro din partea UEC
  • Publicat:
  • Actualizat:

Federația Română de Ciclism a primit o finanțare de 25.000 de euro din partea Uniunii Cicliste Europene (UEC) pentru achiziționarea unui microbuz, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, președintele forului, Eduard-Carol Novak.

„Am primit o sponsorizare din partea UEC în valoare de 25.000 de euro pentru un microbuz care va servi la deplasarea loturilor naționale la concursuri. Desigur, acest microbuz nu salvează toate loturile, însă este un prim pas și sper ca până la următoarele alegeri, federația să aibă un parc auto adevărat. Deocamdată avem un microbuz și două Dacia Logan. Sper să avem echipamentul necesar pentru o federație profesionistă ca toate loturile să poată funcționa așa cum trebuie”, a spus Novak.

Eduard-Carol Novak a afirmat că antrenorii români vor urma cursuri de perfecționare, astfel încât să poată ajunge din punct de vedere tehnic la nivelul celor din străinătate. „Acest sport suferă de lipsa cunoștințelor, lipsa antrenorilor și a informațiilor noi cu privire la pregătire, concursuri și tactici. Ne-am îndepărtat foarte mult de Europa. Bugetul cel mai mare al unei federației este cunoștința. Dacă nu putem să aducem informații, să învățăm noi antrenori, atunci nu o să avem niciodată acest sport și nu o să avem posibilitatea de a crește. Începând din acest an, FRC va organiza cursuri anuale cu traineri din Italia și Portugalia, iar în cinci ani vom avea antrenori la cel mai înalt nivel. Din cauza modului în care a funcționat fedarația, am pierdut contactul cu Europa”, a completat Novak.

Totodată, Novak dorește ca arbitrii să aibă o comisie independentă de federație. „Dacă nu există competiție între arbitri, atunci nu există nici calitate la concursuri. Vreau ca într-un an-doi să reformăm colegiul de arbitri, să fie independent de federație, însă să funcționeze sub legile federației”, a subliniat Novak.

Pe de altă parte, Novak susține că în aproximativ două luni, FRC va avea un Consiliu de Administrație, după problemele din ultimele luni. „Nu există un Consiliu de Administrație. Funcționăm doar cu președinte și voluntari. Facem ce putem în baza statutului, deci nimic. Așteptăm convocarea de către MTS a unei noi Adunări Generale în care să alegem un nou Consiliu de Administrație. În două luni se va termina tot acest război”, a conchis Novak.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Autopsia lui Liam Payne a fost efectuată! Ce au descoperit medicii, poliția a deschis dosar de moarte suspectă
Autopsia lui Liam Payne a fost efectuată! Ce au descoperit medicii, poliția a deschis dosar de moarte suspectă
Ronaldinho a spus 3 fotbaliști peste Leo Messi, când a fost întrebat dacă argentinianul este „GOAT”
Ronaldinho a spus 3 fotbaliști peste Leo Messi, când a fost întrebat dacă argentinianul este „GOAT”
România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră
România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră
E gata! FCSB a plătit 250.000€ și a concretizat transferul
E gata! FCSB a plătit 250.000€ și a concretizat transferul
Surpriză uriaşă a lui Lucescu! Fotbalistul pe care intenţionează să-l convoace în premieră la naţională
Surpriză uriaşă a lui Lucescu! Fotbalistul pe care intenţionează să-l convoace în premieră la naţională
Jojo, transformare spectaculoasă! A slăbit enorm și arată fenomenal la 43 de ani. S-a pozat incendiar pentru fani
Jojo, transformare spectaculoasă! A slăbit enorm și arată fenomenal la 43 de ani. S-a pozat incendiar pentru fani
Erika Isac și Adi Istrate, din nou ÎMPREUNĂ, la aproape un an de la despărțire. Fanii sunt în extaz
Erika Isac și Adi Istrate, din nou ÎMPREUNĂ, la aproape un an de la despărțire. Fanii sunt în extaz
Aventura lui Mbappe la Stockholm a distrus mediul. 100 de mii de euro şi 25 de tone de dioxid de carbon emise de avionul privat al atacantului Realului
Aventura lui Mbappe la Stockholm a distrus mediul. 100 de mii de euro şi 25 de tone de dioxid de…
BANCUL ZILEI. Bulă: – Vreau să-mi tatuați numele iubitei mele acolo, jos!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Vreau să-mi tatuați numele iubitei mele acolo, jos!
Lovitură pentru europenii care călătoresc des cu avionul. Ar putea achita o taxă de 100 de euro pentru fiecare zbor
Lovitură pentru europenii care călătoresc des cu avionul. Ar putea achita o taxă de 100 de euro pentru fiecare zbor
S-a întâmplat CU ADEVĂRAT! Cine I-A FURAT creierul lui Einstein după moarte
S-a întâmplat CU ADEVĂRAT! Cine I-A FURAT creierul lui Einstein după moarte
Cristi Borcea nu poate sta departe de marea dragoste! Milionarul român a dezvăluit totul: Îmi trezeşte mari emoţii!
Cristi Borcea nu poate sta departe de marea dragoste! Milionarul român a dezvăluit totul: Îmi trezeşte mari emoţii!
Cum voiau s-o 'mătrășească' pe Oana Zăvoranu! Discuții explozive între Furtună, Țârdea și Ionuț Călin, înregistrate de DNA, în dosarul de șantaj: ”15.000 la niște băieți, scaun cu rotile și…”
Cum voiau s-o 'mătrășească' pe Oana Zăvoranu! Discuții explozive între Furtună, Țârdea și Ionuț Călin, înregistrate de DNA, în dosarul…
Statul vrea banii românilor. S-a dat ordinul în România. Cetățenii vor fi notificați de ANAF
Statul vrea banii românilor. S-a dat ordinul în România. Cetățenii vor fi notificați de ANAF
"E primul pas spre un război mondial". Cei 10.000 de soldați din Coreea de Nord trimiși în Ucraina ar putea…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
ÎPS Teodosie le spune oamenilor să nu asculte de doctori în zilele de post. „Medicul nu are o pregătire duhovnicească”/
ÎPS Teodosie le spune oamenilor să nu asculte de doctori în zilele de post. „Medicul nu are o pregătire duhovnicească”/…
Apa tonică iese pozitiv la un eventual DrugTest? Sfatul unui doctor
Apa tonică iese pozitiv la un eventual DrugTest? Sfatul unui doctor
La mulți ani, Luca! Cele mai frumoase mesaje, felicitări și urări pentru sărbătoriții de astăzi, 18 octombrie, de Sfântul Luca
La mulți ani, Luca! Cele mai frumoase mesaje, felicitări și urări pentru sărbătoriții de astăzi, 18 octombrie, de Sfântul Luca
×