Simona Halep scrie istorie la Australian Open, unde a reușit în această dimineață cea mai bună performanță a sa la un turneu de Grand Slam, eliminând-o pe Jelena Jankovic, fost număr unu mondial. Românca se va lupta pentru un loc în semifinale cu Dominika Cibulkova (cap de serie 20), iar în eventualitatea în care se va impune o va întâlni în „careul de ași” pe învingătoarea dintre Agnieszka Radwanska și Victoria Azarenka.
Cum Simona a reușit în 2013 doar un tur 1 la Australian Open (și 10 puncte WTA aferente), ea se va afla pe un plus considerabil, în acest moment având garantate 360 de puncte. Totuși, în eventualitatea în care va ajunge până în ultimul act (lucru deloc imposibil, având în vedere numele mari care au părăsit deja turneul – Serena Williams și Sharapova sunt cele mai sonore eliminări -, calitatea jocului ei și faptul că specialiștii o consideră în acest moment a patra favorită la câștigarea competiției – după Azarenka, Na Li și Ivanovic-), Halep are oportunitatea de a urca în clasament până pe locul 7 (va fi recompensată cu 1200 de puncte WTA).
Citește și: Hal(lep) of Fame. Așa am trăit meciul lui Halep cu Jankovic. LIVE BLOG – ziua a opta de la Australian Open
Astfel, prezența în ultimul act i-ar asigura, în proporție mare, egalarea celei mai bune clasări a unei sportive din țara noastră, Irina Spârlea bifând aceeași poziție, în 7 octombrie, 1997. Mai mult, ea va depăși performanța Virginiei Ruzici, care în acest moment o consiliează și, care, în mai 1979 ajungea până pe locul 8 în clasament.
De notat că Simona are chiar șansa de a fi de săptămâna viitoare numărul 6 mondial, și, ca atare, cel mai bine clasată româncă din istorie, dar condiția este să câștige turneul de la Melbourne și să își treacă astfel în „CV” cele 2000 de puncte destinate învingătoarei.
Marele avantaj al Simonei pentru un loc cât mai bun în top 10 este reprezentat de faptul că ocupantele pozițiilor 10-6 în clasament au părăsit „in corpore” turneul, nereușind să se ridice, în general, la performanțele obținute în 2013 la aceeași competiție (ca atare, vor pierde puncte în clasament.).
Cum arată clasamentul în acest moment
11. Simona Halep – 3335 puncte (calificată în sferturi/ turul 1 în 2013)
10. Caroline Wozniacki – 3520 (eliminată în turul trei/ turul 4 în 2013)
9. Angelique Kerber – 4070 (eliminată în turul patru/ turul 4 în 2013)
8. Jelena Jankovic – 4230 (eliminată în optimi/ turul 3 în 2013)
7. Sara Errani – 4435 (eliminată în turul 1/ turul 1 în 2013)
6. Petra Kvitova – 4835 (eliminată în turul 1/ turul 2 în 2013)
Locul 5 este ocupat de Agnieszka Radwanska, dar aceasta a acumulat deja 5470 de puncte și este imposibil de depășit.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER