Procurorii DNA Ploiești au ridicat, marți, mai multe documente de la sediul Primăriei Ploiești, într-un dosar în care procurorii fac verificări privind plățile din bugetul local către Asociația „Lupii Galbeni”, respectiv premiile acordate echipei Petrolul Ploiești. Cosmin Contra, care tocmai și-a prelungit contractul cu Petrolul până în 2015, spune că echipa nu a făcut orașul de rușine și că nu înțelege astfel de situații.
„E un lucru care nu mă privește. Eu zic că nu am făcut orașul de rușine și nu înțeleg de ce este așa ieșit din comun ca orașul să plătească performanța. Nu știu de ce îi deranjează pe unii, dar probabil că la noi în țară lumea este obișnuită să se plătească non-performanța„, a declarat Contra la Dolce Sport.
Contra a semnat până în 2015. Ce spune despre situația lui Hamza
„Mi-am respectat cuvântul dat conducerii. Nu știu dacă fanii s-au liniștit. Eu am ales să continui acest proiect, sunt foarte liniștit și mulțumit, așa că suntem împreună și sper să continuăm la fel de bine sau chiar mai bine. În momentul de față Hamza este aici, se antrenează cu noi, atât timp cât este aici este jucătorul Petrolului. Nu știu nimic până în momentul când va veni la noi și ne va spune că vrea să plece„, a mai spus Contra.
FACEM LUMINĂ‚ ÎN SPORT! Aprinde în această noapte lumina dacă te uiți la meciul Halep – Cibulkova. Detalii AICI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER