Simona, dolarii și păpușile

Mesajul lui Lucian Lipovan este de un optimism dezarmant: "Simona, cei mai buni ani sunt cei ce vor veni!". Chiar dacă până și unii dintre colegi te consideră "hater" - un cuvânt care în românește se traduce printr-o expresie, "persoană stăpânită de mânie" -, nu poți să nu fi de acord. Halep a făcut un turneu admirabil, a urcat în sferturi ca o campioană și a plecat acasă ca o începătoare, învinsă de Dominika Cibulkova, numărul 24 WTA înainte de Open. Dar în tenis, teoria relativității se aplică uneori mai bine decât în fizică, iar viitorul se poate comprima sau dilata, totul depinde doar de Halep.

Mesajul lui Lucian Lipovan este de un optimism dezarmant: „Simona, cei mai frumoși ani sunt cei ce vor veni!”. Chiar dacă până și unii dintre colegi te consideră „hater” – un cuvânt care în românește se traduce printr-o expresie, „persoană stăpânită de mânie” -, nu poți să nu fii de acord. Halep a făcut un turneu admirabil, a urcat în sferturi ca o campioană și a plecat acasă ca o începătoare, învinsă de Dominika Cibulkova, numărul 24 WTA înainte de Open. Dar, în tenis, teoria relativității se aplică uneori mai bine decât în fizică, iar viitorul se poate comprima sau dilata, totul depinde doar de Halep.

E ceva contradictoriu în această fată de 22 de ani, din ce în ce mai simpatizată de români. Nu e o păpușă, nu clipește adorabil ca Sorana Cârstea sau Șarapova, ba chiar a făcut un sacrificiu imens, și-a tăiat carne din carnea ei pentru a juca mai bine tenis. Halep are în sânge un pragmatism de campioană, iar părinții ei au în gene un mercantilism blând, de aromâni simpli. „E mai bine să se joace cu milioanele decât cu păpușile, nu?”, spunea cu un zâmbet cinic tatăl ei, Stere, la finele lui 2013, atunci când a fost întrebat despre cei mai frumoși ani din viața Simonei.

Cu toate astea, miercuri noapte, viitorul număr 9 sau 10 mondial a pierdut copilărește, românește, cu o prudență pe care o văzusem cu câteva zile înainte și la Bute. Mai bogată cu câteva sute de mii de euro și cu câteva sute de puncte WTA, Halep a încercat parcă să conserve ce a câștigat, să înghețe clasamentul mondial, în speranța că și loviturile agresivei Cibulkova se vor opri în aer, ca în celebra scenă din Matrix în care, dilatând timpul, Neo își alegea gloanțele care-i erau destinate. Curată teorie a relativității, doar că mintea Simonei n-a fost antrenată încă pentru o asemenea misiune.

Gurile rele din tenis au pus desele despărțiri de antrenori pe seama dorinței lui Halep de a păstra pentru ea și familia ei cât mai mulți bani. E cu siguranță un scenariu generat din invidie, nimeni nu poate fi atât de inconștient să se gândească la bani când are un potențial fantastic, dar realitatea este că Simona Halep a început și a terminat Australian Open cu doar un fizioterapeut și un sparring-partner. Poate că Mlendea și Marcu nu erau antrenori de top 10 WTA, dar managerul Virginia Ruzici și familia Halep au avut la dispoziție două luni să găsească un om care s-o facă pe jucătoarea de 22 de ani să progreseze. Abia în timpul turneului, între optimi și sferturi, l-au găsit pe Wim Fissette, fostul antrenor al lui Kim Clijsters, care va începe să lucreze cu Simona după înfrângerea dură cu Cibulkova. A fost prea târziu pentru acest turneu, însă, vorba lui Lucian Lipovan, „anii frumoși sunt cei care vor veni!”.

În așteptarea lor, Simona Halep va trebui să mai facă un sacrificiu, în ciuda dorinței părinților. Trebuie să găsească plăcerea de a se juca, scuzați cacofonia, cu păpușile din circuitul WTA, în loc să-și încarce mintea cu presiunea punctelor și cecurilor din circuit.

Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Rezultatul de care mai are nevoie FCSB ca să fie 100% în faza următoare din Europa League! Şapte echipe au primit vestea calificării
Rezultatul de care mai are nevoie FCSB ca să fie 100% în faza următoare din Europa League! Şapte echipe au…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ!  Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ! Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR:
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×