Liderul Ligii I – Astra a pășit cu dreptul în 2014, primul amical al alb-negrilor din 2014 coincizând cu un succes în debutul competiției „La Manga Cup 2014”. Elevii lui Daniel Isăilă au învins pe Rosenborg Trondheim, vicecampioana Norvegiei, cu 1-0, prin golul marcat de Seto Takayuki, japonezul înscriind în partea secundă a partidei (min. 59) cu un șut de la 25 de metri.
A fost și debutul jucătorilor Alexandru Ioniță, Denis Alibec și Laurențiu Iorga în tricoul Astrei, toți intrând după pauză, Alibec fiind și eliminat pe final de joc!
Isăilă a început meciul cu Coman – Mățel, Găman, Mureșan, J. Morais – Laban, Cristescu – Yoda, Budescu, William – Yazalde, în partea secundă intrând și portarul Lung și jucătorii de câmp Ben Yousef, Seto, Yahaya, Alibec, Iorga, Ioniță și Ivanovski, în timp ce Enache a lipsit din cauza unor probleme medicale.
După acest succes cu Rosenborg, pentru Astra urmează, pe 30 ianuarie, meciul cu FC Costuleni (Moldova)
Celelalte rezultate ale zilei de ieri, prima a turneului:
Stromsgodset (Norvegia) – Costuleni (Moldova): 4-0 AIK Stockholm (Suedia) – Molde (Norvegia) 1-4
Sursa www.afcastragiurgiu.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER