Federația Europeană de Handbal a luat măsuri drastice în cazul antrenorului Herbert Muller, după ce acesta a declarat în presa germană că arbitrii sloveni Krstic și Ljubic au fost mituiți la meciul HCM Baia Mare – Thuringer, din cadrul grupei A a Ligii Campionilor. Tehnicianul campioanei Germaniei a fost amendat cu 5.000 de euro și a primit o etapă de suspendare la următorul său meci în Liga Campionilor. „Curtea de Handbal consideră că Herbert Muller a încălcat principiul Fiar-Play în condițiile în care nu și-a susținut spusele cu dovezi. Aceste declarații pot discredita EHF și jocul de handbal”, se arată în comunicatul EHF. Decizia forului european a venit doar cu cinci zile înaintea partidei pe care Thuringer o va susține la Skopje, cu Vardar, în prima etapă a grupelor principale din cadrul Ligii Campionilor. Astfel, Herbert Muller nu va putea să-și conducă echipa la acest joc, motiv pentru care prerogativele îi vor fi preluate, cel mai probabil, de fratele lui, Helfried Muller.
La vremea respectivă (n.r. 10 noiembrie 2013), HCM Baia Mare și Thuringer erau în dispută directă pentru calificarea în faza a doua a competiției. Herbert Muller a susținut atunci că informația a avut-o chiar de la oficialii gazdelor, însă nu a putut dovedi că arbitrii au fost mituiți atunci când EHF i-a cerut explicații. Cazul nu se va încheia însă în acest punct pentru HCM Baia Mare. Oficialii liderului la zi din Liga Națională par hotărâți să-l cheme în judecată pe Herbert Muller, pe motiv că imaginea clubului a fost pătată prin respectivele declarații. HCM-ul aștepta întâi decizia EHF pentru a înainta dosarul la Tribunal.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER