Pe final de carieră, mulți fotbaliști din Liga I încep să iasă din zona sportului pentru a căuta o idee de afacere prin care să-și asigure un venit după retragerea din sport. Avantajul lor este reprezentat de banii – deloc puțini – pe care i-au câștigat în timpul carierei. Acest lucru le pune la dispoziție o gamă variată de afaceri pe care pot să le înceapă încă de când sunt în activitate. De la restaurante la magazine de diferite profiluri până la săli de fitness, așa cum este cazul pe ProSport îl prezintă astăzi
Investiție de 100.000 de euro
Până la 30 de ani, Romeo Surdu – acum la echipa care l-a promovat în Liga I, FC Brașov – a jucat la CFR Cluj, Steaua, Rapid și Apollon Limassol, din Cipru. Chiar și într-un fotbal considerat sărac, așa cum este cel autohton, mijlocașul a câștigat peste 100.000 de euro anual, doar din contract, la fiecare dintre formațiile la care a evoluat. În Cipru, conform informațiilor apărute în presă, salariul anual al lui Surdu era de 150.000 de euro. Din banii strânși din fotbal, Romeo Surdu și-a deschis la începutul anului 2012 o sală de fitness în București. Spune că a investit între 80.000 și 100.000 de euro, că a făcut greșeli, dar că, în final, este fericit când vede că oamenii vin în număr tot mai mare la sala lui. „Am vrut să pornesc o afacere și m-am gândit că nu pot să fac decât ceva care să fie, cât de cât, în domeniul meu, cel al sportului. Poate că aș fi vrut să îmi deschid un restaurant, dar nu puteam să mă apuc neștiind mare lucru despre acest gen de afacere. Așa, despre o sală de fitness, în mare parte, știam”, își argumentează fotbalistul alegerea. Atunci când sala de fitness era la stadiul de idee, Romeo Surdu a mers prin mai multe astfel de locații pentru a avea o imagine cât mai clară despre afacerea pe care vrea să o pună pe picioare: „Mă uitam la tot felul de lucruri, dar și acum mi se pare că esențial este ca într-o sală de fitness să fie mereu curat și să miroasă a proaspăt. Dacă lipsesc lucrurile acestea, omul va pleca în secunda doi”. Daryfit, sala deținută de Romeo Surdu, se află acum la a doua locație: „În primă fază am avut doar fitness-ul, dar acum am introdus și aerobic. Sala nouă e tot în prelungirea Ghencea. Contează foarte mult și locația. Accesul să se facă din stradă, să fie la vedere, să existe un mijloc de transport în comun în apropiere…„.
Un instructor i-a fost coleg, altul i-a fost client
Cum el este încă fotbalist activ, de bunul mers al afacerii se ocupă soția sa, Dana, care, conform lui Surdu „e acolo de la nouă dimineața până seara la unsprezece”. Pentru partea de fitness, jucătorul a angajat doi instructori. Fiecare dintre aceștia are o poveste interesantă în spate. Detaliază Romeo Surdu: „Unul dintre ei mi-a fost coleg de echipă, am ieșit chiar campioni naționali la juniori. Pe el, logic, l-am ales eu. Celălalt, care este și mai tânăr, a venit la sală ca simplu client, i-a plăcut și, la un moment dat, ne-a spus că, în cazul în care am mai avea nevoie de încă un instructor, lui i-ar face plăcere să lucreze aici. Cum locul a început să devină din ce în ce mai populat, l-am contactat pentru că mai aveam nevoie de încă un om. Și așa am început colaborarea cu el”. În ceea ce privește secțiunea de aerobic, Romeo Surdu colaborează cu mai mulți instructori. „Toți angajații au carte de muncă, suntem în regulă cu tot, și nici probleme financiare nu sunt. Chiar dacă ar fi, aș aduce bani de acasă, că nu pot să îi las pe oameni neplătiți. Eu am alte principii și cred că, dacă îți plătești angajații la timp, ei își dau și mai mult interesul. Știu asta din cariera de fotbalist”, spune jucătorul de 30 de ani.
Ghionea și Paraschiv, clienți la sala lui Surdu
„A fost foarte dificil la început pentru că am avut o perioadă de un an în care nu scoteam nici măcar chiria Era destul de dificil doar pe fitness. Acum văd că se trag unul pe celălalt și merge mult mai bine afacerea!”, începe Romeo Surdu să descrie primi pași făcuți ca patron. „Nu ne-am gândit și am luat un spațiu gol. Nu avea nici tavanul fals, nici dușuri… Nimic, nimic! L-am luat de la zero și am făcut o mare greseală pentru că am investit apoi foarte mulți bani. Și uite că, după un an și jumătate, a trebuit să mut locația și am pierdut o mare parte din investiția făcută în primul loc„, continuă acesta. Conform propriilor mărturii, în prima locație cheltuielile suplimentare s-au ridicat undeva la 15.000 – 20.000 de euro. Bani pierduți aproape în totalitate! Experiența, deși costisitoare, l-a ajutat în alegerea noului spațiu: „A doua oară știam absolut tot!”. Întrebat despre momentul în care afacerea sa va deveni cu adevărat profitabilă, fotbalistul stă câteva secunde să găsească răspunsul potrivit: „Nu știu… poate în vreo 10 ani!” În acest moment, Daryfit are între 170 și 200 de abonați printre care și foști colegi de echipă de la Steaua: „Sorin Ghionea, Sorin Paraschiv, Cezar Lungu, Tudose. Ultimii doi, atunci când au liber, sunt tot timpul acolo. Și simt că lucrează!”. Un alt client important este chiar băiatul de cinci ani al fotbalistului. „Mă bucur enorm când văd copilașii care vin la aerobic. Și băiețelul meu merge la zumba și la aerobic. Nu pot să-l duc la fotbal, că nu sunt condiții, și nu vreau să stau cu el câte două săptămâni răcit că e frig în balon… Și important este să facă mișcare”.
TARIFE
20 de lei costă ședința de fitness la Daryfit, sala deținută de fotbalistul Romeo Surdu
300 de lei este prețul unui abonament pe trei luni la Daryfit
100 de lei costă abonamentul la aerobic la Daryfit
210 lei este prețul unui abonament cu 12 ședințe pentru Kangoo Jumps la sala lui Surdu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER