Ca și anul trecut, podiumul rămâne același: atletism, canotaj, gimnastică. Cele trei se află în prima grupă valorică, formată din 16 federații olimpice. Interesant este că următoarele două poziții ca alocație sunt ocupate de federații din grupa a doua, handbal (4,2 milioane de lei) și rugby (3,5 milioane). Aproape 70 la sută din bugetul total alocat federațiilor sportive revine celor 16 din prima grupă valorică.
Nemulțumiri la gimnastică
Ca de fiecare dată, au existat șefi de federații mulțumiți, dar și alții care au strâmbat din nas. „Noi suntem mulțumiți”, a declarat Ion Pandele, secretarul general al FR de Judo. Același răspuns a venit și de la FR de Lupte, chiar dacă forul condus de Răzvan Pârcălab a pierdut două sute de mii de lei față de anul trecut. Printre nemulțumiți s-a numărat președintele FR de Gimnastică, Adrian Stoica.
NOTĂ‚: Federațiile de ciclism și de patinaj nu au primit deocamdată niciun leu din cauza problemelor interne
Bugetele pe ultimii doi ani și pe anul în curs
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER