Pe 2 februarie 1993, Michael Klein murea subit, la 33 de ani, la un antrenament al lui Bayer Uerdingen, lăsând o țară întreagă îndoliată. De câțiva ani, a devenit o tradiție pentru ProSport de a-i cinsti memoria prin intermediul fiicei lui, Dominique (23 de ani). Azi, la 21 e ani de la tristul eveniment, aceasta a transmis din nou un mesaj către cer, către tatăl său, care a stat mult prea puțin alături de ea.
„Pasiunea mea pentru întrebări s-a născut tocmai din dorința de a reface o parte din mine, partea pe care am pierdut-o la vârsta de aproape doi ani. Suntem uneori tentați să credem că la o vârstă atât de fragedă nu te poate afecta aproape nimic. Parțial este adevărat. Moartea tatălui meu nu a putut să îmi traumatizeze sufletul și memoria, eu fiind mult prea mică să conștientizez cele întâmplate.
, obișnuiam să întreb mai mereu. ă acum în echipa îngerilor, n-o să vină prea curând!>, era răspunsul mamei. Tot fundamentul a ceea ce urma să fiu la maturitate, era deja păgubit de lipsa unuia dintre stâlpii de susținere, tata! Întreaga mea existență a fost marcată de faptul că cel mai autentic alterego al meu murise subit. Lipsa uneia dintre oglinzile genetice, în care să îmi regăsesc mimica, gesturile sau trasăturile de caracter, au transformat evoluția mea într-o continuă introspecție. Copilăria și adolescența mi-au fost marcate de multele întrebări despre cum a fost tata. Răspunsurile primite de-a lungul anilor au reflectat în sufletul meu cea mai valoroasă moștenire pe care mi-o putea lasă tata: propriul lui exemplu! Calitatea lui umană, iubirea, devotamentul , seriozitatea și dăruirea pe care le-a avut pentru fotbal au făcut ca cea mai mare dorință a mea să fie aceea de a-mi găsi menirea. Încercând să reconsitui drumul spre excelență și să reconstitui o parte din mine, am reușit să-l cunosc pe tata din amintirile celorlalți. Prezența lui în viața mea nu mai putea fi decât imaginară.Acum, după 21 de ani de la dispariția lui, am ajuns să accept ceea ce odinioară îmi parea atât de nedrept.
Nonconformismul, pasiunea și convingerile părinților mei mi-au dat curajul să cred în propriile-mi vise și convingeri. Mama mi-a fost un exemplul viu în acest sens. Nu pot să descriu forța cu care am văzut-o luptând-se necontenit mai bine de 10 ani pentru a face lumină în cazul morții tatălui meu, altfel decât descriind-o ca fiind copia fidelă a personajului sadovenian, Vitoria Lipan. Am două modele de viață, puternice, complexe și demne de urmat. Cred în simboluri, pentru că părinții mei au reușit să-mi imprime propria lor conduită drept exemplu. Și eu, la rândul meu, mă voi strădui să devin asemeni lor. Acel simbol de performanță îl mai vedem însă prea puțin într-o lume tot mai interesată să parvină, decât să exceleze. Seriozitatea cu care Generația de Aur a Fotbalului Românesc trata sportul, facea notă distinctă între o simplă selecționată și un autentic simbol al performanței românești. Mi-aș dori nespus să ajung și eu într-o zi să fac parte dintr-o generație de aur, la fel ca tatăl meu. Mă bucur că am cinstea de a purta acest nume emblematic și iau asupra mea responsabilitatea de a-l menține la același standard, ghidându-mă după motoul preferat al tatălui meu: ă muncă nu e, nimic nu e>. Toate acestea îmi dau imboldul de a excela pentru a fi pe măsura acestui nume, păstrându-l totodată pe îngerul meu protector viu în amintirea și sufletele noastre”.
A jucat la Corvinul până la 27 de ani
Michael Klein (foto, în dreapta) are statuie în Hunedoara, iar stadionul îi poartă numele. Chiar dacă atunci când el era căpitanul Corvinului cei mai mulți dintre tinerii din galerie nu se născuseră încă, ultrașii au învățat să-l prețuiască pe Mișa la fel de mult ca pe părinții și pe bunicii lor. Corvinul încă trăiește în sufletele hunedorenilor și acest lucru se datorează, într-o mare măsură, și lui Klein.
Fotbalistul născut în 10 octombrie 1959 a fost liderul celei mai bune echipe din istoria Corvinului, club pentru care a jucat de la 14 ani până la 27 de ani. La doar câteva luni după ce s-a transferat la Dinamo, a devenit căpitanul echipei din Ștefan cel Mare, care s-a calificat în semifinalele Cupei Cupelor. A fost titularul incontestabil pe postul de fundaș stânga în naționala României, pentru care a jucat de 90 de ori și pentru care a marcat cinci goluri.
În urmă cu 20 de ani, după ce Corvinul retrograda din Divizia A, Klein le-a promis hunedorenilor că se va întoarce din Germania, că nu mai stă mult acolo. Însă hunedorenii nu au mai apucat să-l îmbrățișeze niciodată, nici să își mai vadă de atunci echipa pe prima scenă a fotbalului românesc. Mișa s-a stins la 33 de ani, în timpul unui antrenament al lui Bayer Uerdingen, pentru că, deși suferea de o bronșită cronică, nu a vrut să renunțe la fotbal.
CV Michael Klein (n. 10.10.1959 – Amnaș, jud. Sibiu) Post: fundaș sau mijlocaș stânga 1977-1988: Corvinul Hunedoara (313 meciuri – 37 goluri) 1989-1991: Dinamo București (49 de meciuri – 3 goluri) 1991-1993: Bayer Uerdingen (36 meciuri – 0 goluri) Palmares la echipa națională: 90 selecții – 5 goluri Palmares în cupele europene: 13 meciuri – 2 goluri Primul meci în Liga I: Corvinul Hunedoara – FC Argeș 2-2 (24.08.1977) Primul meci la națională: România – Bulgaria 1-2 (9.09.1981) Trofee: campionatul și Cupa României cu Dinamo (1990) Decedat: în 02.02.1993
Klein a prins două turnee finale, el și Mircea Rednic fiind singurii români care au bifat toate minutele în cele șapte meciuri jucate de tricolori atât în Franța (CE ’84), cât și în Italia (CM ’90)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER