După trei meciuri consecutive în care a fost titular pentru Spurs în meciurile din campionat, Vlad Chiricheș (24 de ani) a lipsit în ultima etapă. Fără el, dar cu Jan Vertonghen, revenit în defensivă după o accidentare destul de lungă, Tottenham nu a putut să plece cu toate cele trei puncte de la Hull. Meciul s-a terminat la egalitate, 1-1, iar clubul din nordul Londrei a căzut pe poziția a șasea în prima ligă engleză.
Fanii lui Tottenham nu au înțeles de ce românul, ale cărui performanțe au fost lădate de toată lumea în ultima vreme, nu a făcut parte nici măcar din lotul convocat de Tim Sherwood. Colegii de la Adevărul l-au contactat telefonic pe Simon Felstein, șeful departamentului de presă al lui Tottenham, care a dezvăluit motivul absenței fundașului român.
„Vlad a ratat acel meci din cauza unei accidentări, n-a fost nimic altceva. A acuzat niște probleme la spate și antrenorul a decis să-l menajeze. Avem o conferință de presă oficială vineri, iar atunci antrenorul va oferi mai multe informații”, a declarat Simon Felstein.
Dacă într-adevăr este vorba de o accidentare minoră, Vlad Chiricheș va fi mai mult ca sigur pe teren duminică, atunci când Tottenham primește vizita celor de la Everton, într-un meci ce aduce față în față echipele de pe locurile 5 și 6 din Premier League
13 meciuri și un gol în Premier League are Vlad Chiricheș în tricoul lui Tottenham în acest sezon
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER