Enigma Sânmărtean

Sânmărtean putea fi un fel de Fred Astaire al fotbalului (cine n-a auzit de Fred Astaire să nu mai citească în continuare!). Dansează cu Mingea pe teren ca și cum ar strânge în brațe cea mai frumoasă femeie din lume, ca și cum s-ar îndrăgosti și reîndrăgosti de Ea la fiecare atingere, la fiecare mângâiere. Prințul Sânmărtean și Alteța Sa Mingea ar putea fi un tablou din Romantismul secolului XIX, o sculptură de Donatello din epoca Renașterii sau ar putea juca într-un film de Oscar. Cu Sânmărtean pe teren, o echipă poate renaște într-o fază, într-o secundă, într-o sclipire de geniu.

Nu, nu este o odă adresată lui Lucian Sânmărtean. E vorba de fotbalistul-artist, de jucătorul minunat care îți umple sufletul de bucurie și de emoție atunci când îl vezi pe teren cu iubita lui Mingea lângă el. E amintirea și nostalgia după Baratki, Dobrin, Hagi.

Din păcate, Sânmărtean nu s-a ridicat niciodată la măreția lui Hagi, deși ar fi putut să fie acolo, sus. Dansul lui, de care vorbeam mai sus, grația, dinamica de pe „scena verde”, șerpuirea minunată printre adversari uluiți nu au fost susținute de o constanță și de o seriozitate ca a lui Hagi, de exemplu. Dacă își însușea și aceste ultime două atribute, Sânmărteanar fi fost „noul Hagi”, după care tânjim și vom mai tânji probabil ani buni.

M-am întrebat înciudat de multe ori în ultimii ani de ce Sânmărtean nu e Hagi, de ce Sânmărtean nu a reușit în carieră, de ce nu a câștigat trofee importante, în afara unui titlu cu Panathinaikos, de ce nu și-a dus decât rareori dansul sublim la bun sfârșit, de ce… Nu prea am avut răspunsuri, dar acestea au venit azi de la unul din foștii săi antrenori, Viorel Hizo: „Dacă Sânmărtean s-ar antrena mai mult de trei ori pe săptămână, dacă s-ar afla la capacitate fizică maximă meci de meci, ar fi un mare plus pentru Steaua”. Nici nu e nevoie de mai multe explicații. Nu mai e loc de „floricele”, de desene, de picturi, de artă. Am înțeles totul. Sânmărtean s-a complăcut o întreagă carieră să trăiască numai din talent, numai din „sclipiri”, fără să adauge și munca susținută despre care tot vorbește Hagi.

Acum am înțeles de ce Sânmărtean nu a fost „noul Hagi” și de ce i-a plăcut să moară ușor, la Vaslui, într-un colț uitat de lume, unde a dansat, a dansat, a tot dansat, dar n-a vrut să fie Rege.