Min. 90 – Final de meci. Dinamo a câștigat cu 6-1.
Min. 89 – Bulgarii au scos un penalty. Arbitrul s-a păcălit, Nedelcearu nu faultase. Totuși, Lokomotiv a marcat golul de onoare de la 11 metri.
Min. 87 – Țucudean nu se lipește la gol: a mai ratat o dată singur cu portarul
Min. 85 – Gelu Velici, intrat și el pe teren, a avut o ocazie. Portarul bulgarilor a respins in-extremis
Min. 75 – Dorin Rotariu a scăpat singur cu portarul, a șutat cu efect și a făcut 6-0
Min. 73 – Ionuț Șerban a marcat un gol superb. De la 12 metri, cu stângul, la vinclu. Dinamo face spectacol
Min. 69 – Laurențiu Rus era cât pe-aci să marcheze un gol nesperat de spectaculos. A trimis o centrare înaltă în careul bulgarilor, ratată, la prima vedere, dar portarul lui Lokomotiv a bâlbâit mingea, pe care, cu greu, a trimis-o în corner
Min. 61 – Ionuț Cioinac a centrat excelent pentru Dorin Rotariu, care a marcat cu capul, dintre fundașii bulgari
Min. 59 – Stoican schimbă și portarul. Bălgrădean i-a lăsat locul lui Samoilă.
Min. 55 – Dorin Rotariu a înscris simplu, cu poarta goală, după ce Matei i-a pasat perfect
Min. 54 – Țucudean s-a distrat cu fundașii lui Lokomotiv, a driblat la marginea careului, dar a șutat prost
Min. 52 – Steliano Filip a centrat bine pentru Țucudean, însă atacantul a ajuns târziu la minge
Min. 51 – Cosmin Matei s-a aflat într-o poziție bună, în careu, dar a scăpat mingea în out.
Min. 46 – Schimbări în echipa lui Dinamo: au intrat pe teren Steliano Filip, Elton, Rus, Cosmin Matei, Țucudean, Ionuț Șerban, Cioinac, Asanovic, Rotariu. Practic, Stoican a trimis pe teren, în repriza secundă, un alt „11”.
Min. 45+1 – Pauză: 2-0 pentru Dinamo
Min. 45 – Mendez, de la Lokomotiv, a rămas singur cu Bălgrădean, însă portarul lui Dinamo l-a blocat la timp
Min. 41 – Bulgarii au prima ocazie, pe final de repriză. Bălgrădean s-a întins bine și a respins o minge de la rădăcina barei
Min. 30 – Bulgarii joacă urât, intră nejustificat de dur la dinamoviști. Grecu s-a plâns și el arbitrului de stilul de joc al vecinilor de la sud de Dunăre
Min. 28 – Joel Thomas a suportat un fault dur, însă n-a fost ceva foarte grav
Min. 26 – Joel Thomas a marcat spectaculos. A pătruns pe dreapta, apoi a șutat cu stângul, la colțul lung, la vinclu
Min. 23 – Bilinski a marcat primul gol al partidei, din pasa lui Vali Lazăr. Calm, singur cu portarul, polonezul a trimis la firul ierbii
Min. 22 – Dinamo a avut un corner, dar s-a fluierat fault în atac, la Bilinski
Min. 13 – Grecu a centrat periculos în fața porții, portarul a respins cu greu
Min. 12 – Bilinski a ratat deschiderea scorului. Din 10 metri, a trimis cu capul pe lângă poartă, din plonjon
Min. 7 – Bilinski a centrat în fața porții, dar portarul advers a reținut fără probleme
Min. 5 – Cherchez a șutat de la distanță pe lângă poartă
Min. 1 – a început meciul
UPDATE ora 17.00 DINAMO: Bălgrădean – Bărboianu, Thicot, Grigore, Grecu- Cherchez, Ct Munteanu, Boubacar, Lazăr – Bilinski, J. Thomas
REZERVE: Samoilă – Filip, R. Andrei, Nedelcearu, Asanovic, Rus, Cioinac, Diakhate, Elton, Rotariu, Velici, Șerban, Țucudean
Dinamo va disputa astăzi, de la ora 17:30, ultimul amical din Spania împotriva bulgarilor de la Lokomotiv Plovdiv. Revenirea în țară a lotului dinamovist este programată duminică, la miezul nopții, pe Aeroportul Henri Coandă.
Flavius Stoican are ocazia să facă în această partidă ultimele reglaje înainte de startul Ligii 1, „câinii” urmând să joace în primul meci oficial din acest an împotriva Viitorului lui Gică Hagi, pe 23 februarie.
Rezultatele înregistrate de Dinamo în perioada de pregătire din iarnă:
0-1 cu Karabah 0-1 cu Energia Vladivostok 1-1 cu Cernomoreț Odesa 2-1 cu Korona Kielce 1-3 cu Dinamo Kiev 2-0 cu Guangzhou Evergrande 2-0 cu IFK Goteborg
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER