Fostul mijlocaș al Vasluiului a debutat pentru Steaua chiar la primul oficial din acest an. Sânmărtean a fost introdus încă din primul minut, iar suporterii au fost încântați de prezența sa pe teren. Jucătorul de 34 de ani s-a declarat surprins de toate aceste evenimente: „Nu mă așteptam să fiu titular în primul meci oficial la Steaua și nu mă așteptam nici să fiu primit de maniera în care am fost primit în Ghencea”, a declarat Lucian Sânmărtean.
Mijlocașul a explicat și ce s-a întâmplat la faza în care Steaua a primit penalty: „Trebuie să recunosc că mi-a fost un pic jenă de Nicușor atunci când publicul a făcut ca executantul penalty-ului să fie schimbat. Așa e viața, la Vaslui îl luasem pe Nicușor sub aripa mea, acum a venit rândul lui să mă ia sub aripa lui„, a mai spus fostul mijlocaș al Vasluiului.
Sânmărtean este mulțumit de jocul pe care Steaua l-a prestat cu Chiajna și gândul îi zboară deja la derby-ul cu Dinamo: „Echipa campioană, așa cum este Steaua, trebuie să joace fiecare meci nu doar la victorie, ci să joace și la spectacol, și asta ne propunem și pentru meciul cu Dinamo. Am văzut și în scandările fanilor noștri că se gândesc la marele derby.”
Steaua s-a impus cu 4-0 în fața Concordiei, grație golurilor marcate de Varela ‘9, Chipciu ’32 și Sânmărtean ’45 (penalty) și Râmniceanu ’60 (autogol).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER