Aflat în recuperare după accidentarea la spate, Vlad Chiricheș i-a dedicat ziua de ieri iubitei lui, alături de care a sărbătorit Valentine’s Day. Cei doi îndrăgostiți au ținut să împartă momentul cu fanii de pe rețelele de socializare, astfel că s-au fotografiat și au lansat imaginea pe internet.
Chiricheș trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de iubita lui, cu care are o relație de câțiva ani. Tânăra a avut partea ei de influență în transferul fundașului la Tottenham. Când Chiricheș a primit prima ofertă de la Tottenham, ea studia în Londra, deci propunerea s-a pliat perfect pe dorinețele celor doi.
Numai că Steaua a refuzat prima ofertă făcută de Spurs, lucru care i-a provocat o mare dezamăgire lui Chiricheș. Până la urmă, Tottenham a fost de acord cu toate condițiile puse de Steaua, iar Chiricheș a ajuns la Londra pentru o sumă record, de 9.5 milioane de euro.
Vestimentația fundașului central a fost taxată imediat de fanii lui Spurs, deranjați de faptul că românul a ales să „asorteze” o pereche de blugi cu o geacă din același material. Cum era de așteptat, fanii englezi i-au amintit internaționalului român și de experiența „bahică” din urmă cu puțin timp și i-au transmis acestuia să o „ia mai ușor cu băutura”.
„Ai putea măcar să-ți iei un sacou care să-ți vină bine”, „Gusturile lui în privința modei sunt mai slabe chiar și decât ale mele” sau „Jacheta aia e puțin suspectă”, sunt alte „înțepături” la adresa fundașului lui Tottenham.
@HotspurRelated take it easy with the booze m8!.. — * (@AphexTriplets) February 15, 2014
@HotspurRelated take it easy with the booze m8!..
— * (@AphexTriplets) February 15, 2014
„@HotspurRelated: Vlad Chiriches and his partner on valentines day. #THFC pic.twitter.com/Mg0OWhOJU3” a denim blazer with denim jeans…? — charlie (@CharlieHoar1) February 15, 2014
„@HotspurRelated: Vlad Chiriches and his partner on valentines day. #THFC pic.twitter.com/Mg0OWhOJU3” a denim blazer with denim jeans…?
— charlie (@CharlieHoar1) February 15, 2014
@HotspurRelated Double denim? What a fucking maverick. #Vladdy — Will Moores (@WillMoores94) February 15, 2014
@HotspurRelated Double denim? What a fucking maverick. #Vladdy
— Will Moores (@WillMoores94) February 15, 2014
@HotspurRelated double denim. Wow. — MonkeyMagic (@gypsy_goon) February 15, 2014
@HotspurRelated double denim. Wow.
— MonkeyMagic (@gypsy_goon) February 15, 2014
@HotspurRelated That jacket’s a little suspect! — Jo Boronte (@JoBoronte) February 15, 2014
@HotspurRelated That jacket’s a little suspect!
— Jo Boronte (@JoBoronte) February 15, 2014
@pokeefe1 @HotspurRelated Bloody hell, he’s got worse fashion sense than me… — Richard Chandler (@rich_chandler) February 15, 2014
@pokeefe1 @HotspurRelated Bloody hell, he’s got worse fashion sense than me…
— Richard Chandler (@rich_chandler) February 15, 2014
@HotspurRelated Could at least get a jacket that fits. — Paul O Keefe (@pokeefe1) February 15, 2014
@HotspurRelated Could at least get a jacket that fits.
— Paul O Keefe (@pokeefe1) February 15, 2014
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER