În acest moment nu doar U Cluj, ci nicio echipă de dincolo de cortina primelor cinci-șase locuri nu poate ține piept Stelei. Dar depinde cum pierzi, dând pase decisive campionilor sau luptându-te, așa cum s-a luptat U măcar în prima repriză.
Nemaicâștigând nimic pe teren bucureștean în fața Stelei de aproape patruzeci de ani, de pe vremea când în tricourile alb-negre se îmbrăcau Dan Anca, Porațchi, Uifăleanu sau Tim Câmpeanu, era greu de crezut că Ninu sau Boutadjine, urmașii studenților de odinioară, ar fi putut izbuti mai mult. Interesant era doar de observat dacă pantalonii clujenilor vor rămâne pe ei, așa cum anunțase Vlăduț Munteanu, sau vor pica în vine sau chiar mai jos, cum s-a întâmplat nu demult cu nădragii altora.
Da, pantalonii clujenilor au rămas pe ei. Au jucat bine o repriză, au pus probleme Stelei, Lemnaru i-a alergat pe Gardoș și Szukala, iar mașinăria infernală fără vârf de atac a Stelei a suferit în fața efortului frumos desenat pe teren de acest interesant Mihai Teja, salvamarul cu licență Pro cu care Walter încearcă să mai scoată o dată tomberonul la mal. Primind acel gol în ultimele frânturi de fază din prima repriză,după ce tocmai ratase monumental prin Lemnaru, temerara U a trebuit după pauză să facă altceva și n-a mai făcut nimic. Atât duce U acum, atât e în stare, atât poate linia din spatele lui Lemnaru, acea tripletă Boutadjine-Cristocea-Max Nicu, atât etalează o echipă care de vreo doi ani se chinuie practic să trăiască, trecând prin episoade dramatice, precum peștele nedezosat din cauza căruia a plecat Șumudică.
Apariția tricourilor alb-negre într-un meci de asemenea expunere a trezit nostalgii și înflăcărări, iar aceste rânduri s-ar putea să se înscrie în ambele categorii. U e simbolul Clujului, al întregului Ardeal, e o tradiție venind din 1919, de la Iuliu Hațieganu și, mai apoi, de la Titus Lucaciu, și merită o soartă mai bună decât chinul din ultima vreme și decât perspectivele destul de întunecate. E nevoie de un suflu nou, de ceva măcar la nivelul infuziei de prosperitate de acum trei ani, când Adrian Cristea, Claudiu Niculescu, Boștină sau Bornescu însemnau ceva, iar echipa adulmeca prima jumătate a clasamentului. Adică e nevoie de bani, nu cine știe ce, măcar o zecime din cei cu care concitadina CFR-ului și-a clădit imperiul multinațional din ultimul deceniu, fără însă a sădi la temelie o simpatie ca aceea de care se bucură U. Deocamdată e doar entuziasm și doar insolvență, stare din care n-are cum să se nască mai mult de o repriză onorabilă într-un meci de mare expunere.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER