O știre, două enunțuri. Primul: Lionel Messi, câștigător de 4 ori consecutiv al Balonului de Aur între 2009 și 2012 și autor a 45 de goluri în 2013, a fost pe punctul de a se transfera de la Barcelona la Bayern München în vara trecută după ce echipa fostului său antrenor, Pep Guardiola, a vrut să activeze uriașa clauză de reziliere de 250 de milioane de euro. Al doilea: Lionel Messi, jucător aflat sub contract cu firma de echipament sportiv Adidas, a fost obiectul unei oferte de 250 de milioane de euro din partea lui Bayern München, club la care Adidas deține 8,33% din acțiuni, sumă din care Adidas oferea jumătate, adică 125 de milioane de euro.
Adidas a dezmințit informația apărută în presa mondială, însă la scurt timp a apărut o altă știre. Mario Balotelli, jucător care tocmai a semnat un contract de reprezentare cu Puma, ar putea ajunge în vară la Arsenal, un club care va trece de la un contract cu Nike la unul cu Puma, pe 5 ani, în valoare de 150 de milioane de lire sterline. Pentru a-l aduce pe italianul de la AC Milan, club sponsorizat de concurenta Adidas, Puma oferă o felie de 20 de milioane de euro din suma de transfer de 45 de milioane de euro. Adidas vs Puma sau Puma vs Adidas este o poveste începută acum aproape un secol, de la o afacere minoră cu ghete de piele. Marea rivalitate care poate concura oricând cu un scenariu de roman a transformat sportul mondial în mașinăria infernală de făcut bani din secolul XXI.
Herzogenaurach este un orășel liniștit din Bavaria, în apropiere de Nürnberg. Ce-l face special este prezența sediilor a două dintre cele mai mari companii din lume, Adidas și Puma, cu vânzări totale de peste 18 miliarde de euro în 2012. Clădirile de sticlă sunt despărțite, simbolică ironie, de râul Aurach care străbate așezarea.
Povestea reală, relatată de istoricul Adidas, Barbara Smit, începe imediat după terminarea primului război mondial. Întorși de pe front, doi frați, Adolf „Adi” și Rudolf „Rudi” Dassler, au pornit o mică afacere cu pantofi de sport – numită Gebrüder Dassler Schuhfabrik – în spălătoria din casa familiei. Adi era specialist în cizmărie, Rudi poseda ușurința negocierilor și, la începutul anilor ”30, cluburile din Germania au început să viziteze familia Dassler pentru a procura ghete de fotbal. Înscriși în partidul nazist după preluarea puterii în 1933, cei doi frați au dat prima lovitură la Jocurile Olimpice din 1936, organizate de Berlin. Americanul de culoare Jesse Owens a câștigat patru medalii de aur încălțat cu pantofii confecționați de Adi Dassler.
Dezvoltarea Gebrüder Dassler Schuhfabrik a fost însă oprită brutal de începutul celui de-al doilea război mondial și de apariția în familie a soției lui Adolf, Kathe Martz. În timp ce fabrica firmei a fost rechiziționată de Wehrmacht și folosită pentru producția de arme antitanc, Kathe Marz „a început să-și bage nasul în treburile familiei”, așa cum avea să povestească Rudolf Dassler peste ani. Tensiunea s-a accentuat în momentul în care Rudolf a fost încorporat și trimis pe front, iar Adolf a rămas în Herzogenaurach. Arestat în 1945 de poliția militară americană și suspectat că ar fi fost membru al serviciului de informații din SS, Rudolf și-a bănuit fratele că a vrut să-l denigreze pentru a rămâne singur la controlul firmei.
În consecință, ca într-o telenovelă, a părăsit afacerea, a traversat râul Aurach împreună cu reprezentanții de vânzări și a început propriul business cu pantofi. Adolf a rămas pe malul celălalt, împreună cu cizmarii firmei.
Miracolul de la Berna În 1948, într-o Germanie răvășită după război, cei doi frați deveniți dușmani de moarte erau gata pentru propriile afaceri. Adi Dassler a lansat firma „Addas”, devenită la scurt timp Adidas, iar Rudolf, „Ruda” transformată rapid în „Puma”. Acesta a fost momentul în care orașul Herzogenaurach s-a divizat în două, între loialiștii lui Adolf și cei ai lui Rudolf, și a căpătat porecla „Orașul gâturilor aplecate”, pentru că locuitorii verificau întotdeauna ce încălțări poartă interlocutorul. Inițial, Rudolf a avut mai mult succes. În 1948, la primul meci după război jucat de naționala Germaniei federale (RFG), mai mulți internaționali au purtat ghete Puma, la fel și luxemburghezul Barthel care a câștigat medalia de aur în proba de 1500 de metri în 1952, la Jocurile Olimpice de la Helsinki. Însă Adidas a răspuns cu o lovitură răsunătoare la Mondialul de fotbal din Elveția, în 1954.
INFO: Trei dungi cumpărate La începutul anilor ”50, firma finlandeză de încălțăminte Karhu folosea deja de trei decenii trei dungi pe produsele sale, la fel ca Adidas. Potrivit istoricului Adidas, Barbara Smit, „pentru o sumă de bani și două sticle de schnapps”, Adi Dassler i-a făcut pe finlandezi să renunțe la simbolul firmei.
Disprețuit de Rudolf, selecționerul RFG, Sepp Herberger, s-a împrietenit cu Adolf Dassler, astfel că Adidas a devenit furnizorul de ghete în vestiarul echipei. Titlul mondial a fost câștigat în premieră de Germania după o finală de poveste contra marii favorite, Ungaria lui Puskas, deși în minutul 6 era condusă cu 2-0. Cu o seară înainte de meci, Adi Dassler a adus jucătorilor ghete cu crampoane pe filet (dacă gazonul era uscat, se foloseau crampoane scurte, pe iarba udă mergeau crampoane mai lungi), iar presa a scris că, în noroiul de pe stadionul Wankdorf din Berna, inovația i-a ajutat pe nemți să întoarcă scorul. Finala a fost botezată „Miracolul de la Berna”, slogan folosit de atunci încoace de Adidas pentru ediții limitate, iar Adolf Dassler, omul care a meșterit pantofii victorioși , a fost numit „cizmarul unei națiuni”. În ciuda pretenției ulterioare a lui Rudolf că el ar fi inventat de fapt crampoanele deșurubabile, atenția lumii sportive și comenzile de echipament s-au îndreptat spre Adi Dassler.
FOTO: Ghetele cu crampoane deșurubabile folosite de germanul Fritz Walter în finala de la Berna
Dinu și Lucescu, în vizită la Puma Fiul acestuia, Horst, avea însă să ducă firma la un alt nivel cu o abordare diferită de a tatălui său. În loc să-i pună pe sportivi să-și cumpere ghetele, el a început să le ofere drept cadou. Tactica a fost preluată rapid și de Puma. Povestește Cornel Dinu pentru ProSport: „În 1965, am mers cu Dinamo într-un turneu în RFG, iar impresarul Berger ne-a dus la Herzogenaurach, la Puma. Ne-a întâmpinat chiar Rudolf Dassler care ne-a condus direct în fabrică. Ne-am ales fiecare câte o pereche de ghete cadou, plus crampoane, țin minte că am luat crampoane de piele și din aluminiu. Am jucat un an cu ele”.
Odată cu apariția televiziunii, Horst Dassler a identificat evenimentele sportive majore, Jocurile Olimpice și Campionatele Mondiale, ca fiind prilejurile potrivite pentru mediatizarea celor trei dungi Adidas. Tânărul a început să viziteze hotelurile sportivilor, însă nu mergea cu mâna goală.
La Mondialul din 1966, trei sferturi dintre fotbaliștii prezenți au purtat ghete Adidas. Printre ei, englezul Alan Ball care a povestit întâlnirea cu Horst Dassler, în holul hotelului, în dimineața de dinaintea finalei cu Germania, câștigată cu 4-2. „Imaginați-vă că aveam 21 de ani și am urcat în cameră cu 2.000 de lire sterline cash (n.red. – echivalentul a 32.000 de euro în banii de acum), primiți ca să port ghete Adidas în meci. Nobby Stiles era încă în pat, așa că am început să arunc bancnotele în aer ca pe confetti. Râdeam ca niște copii”.
Info: Adidas, mai generoasă decât West Ham Marcatorul unui hattrick în finala CM 1966, englezul Geoff Hurst primea câte 300 de lire (4.800 de euro) din partea Adidas pentru fiecare meci în care purta ghetele firmei, în timp ce West Ham avea să-i ofere după Mondial un salariu de doar 140 de lire (2240) pe săptămână
Pactul Pele, încălcat de Puma Rămas în umbra fratelui și a nepotului inamici, Rudolf Dassler l-a încălțat totuși în 1966 pe portughezul Eusebio, Perla Mozambicului, și a reușit o dublă lovitură de maestru câțiva ani mai târziu. În 1970, Pele avea 30 de ani, era jucătorul numărul 1 al planetei, dublu campion mondial și reprezenta un magnet la spectatori în turneele din străinătate efectuate de clubul brazilian Santos (Pele primea jumătate din încasări în aceste turnee). Înainte de Mondialul din Mexic, rivalii Adidas și Puma au încheiat un pact de neagresiune, conștienți că un război al ofertelor va ridica miza la un nivel inacceptabil: nimeni nu va semna un contract cu Pele. Pentru Armin Dassler, fiul lui Rudolf și văr primar al lui Horst, brazilianul a fost însă o tentație prea mare. Puma a plătit un jurnalist german care a intrat în cantonamentul Braziliei și l-a ademenit pe atacant. Pele a semnat un contract de 25.000 de dolari (170.000 de euro în 2014) pe durata turneului final plus 100.000 de dolari (678.000 de euro în 2014) pe următorii 4 ani iar, ca bonus, un procent de 10 la sută din prețul fiecărui pantof Puma – modelul Pele – vândut. La unul dintre meciuri, brazilianul le-a oferit și el un bonus celor de la Puma: l-a rugat pe arbitru să amâne fluierul de start pentru a se lega la șireturi și, astfel, ghetele Puma au umplut televizoarele din întreaga lume.
Info: România la CM 1970 La Mondialul din 1970, primul la care participa după o pauză de 32 de ani, naționala României a fost îmbrăcată de Adidas. „Nu știu ce contract a semnat federația, dar noi, pe lângă echipamentul de joc, am mai primit de la Adidas un echipament de antrenament roșu-alb, o bluză roșie și o pereche de pantofi de sport de stradă”, și-a amintit Dinu pentru ProSport.
Pactul Pele, rupt de Puma, a aprins și mai tare conflictul dintre familiile Dassler, însă tot Rudolf și Armin au obținut și semnătura lui Johann Cruyff, un alt fotbalist uriaș. În 1967, mama olandezului semnase în numele fiului ei în vârstă de 20 de ani un contract cu Puma care-i aducea câte 1500 de guldeni (2800 de euro în 2014) pentru fiecare meci și antrenament. Deși avea linia proprie de ghete, Puma Cruyffie, tânărul din Amsterdam s-a dovedit un client mai dificil decât Pele. Nemulțumit de calitatea încălțărilor, Cruyff a început să poarte Adidas, însă a fost dat în judecată de Puma și a pierdut. „Domnul Cruyff vrea mai mulți bani”, a concluzionat instanța, iar Cruyff a semnat un nou contract cu Puma, 25.000 de guldeni (47.000 de euro în 2014) pe 3 ani. După alte contacte cu rivalul Horst Dassler, în 1972, Cruyff a obținut și mai mult de la Puma: 150.000 de guldeni pe an (280.000 de euro în 2014).
Olanda, 3 dungi, Cruyff, doar două
FOTO Atenție la dungile din această imagine document, surprinsă la Mondialul din 1974: Johnny Rep (numărul 16) și Wim Jansen, ambii echipați cu tricouri, șort, jambiere și ghete Adidas cu trei dungi, îl felicită pe Johann Cruyff care are în picioare ghete Puma și poartă un echipament propriu, cu doar două dungi / sursă: Getty
La Mondialul din 1974, Cruyff a fost protagonistul unei povești care astăzi pare neverosimilă. Federația olandeză avea contract cu Adidas, iar naționala juca în echipamentul portocaliu cu trei dungi negre. Legat contractual de Puma, Cruyff a refuzat să poarte simbolul firmei rivale și a pus o condiție incredibilă: să i se confecționeze special un echipament cu două dungi, altfel nu mai joacă pentru Olanda. Imaginile de la turneul final, inclusiv din finala cu Germania, pierdută cu 2-1, par realizate în Photoshop, dar sunt 100% autentice. Căpitanul Cruyff are tricou, șort și jambiere cu două dungi, în timp ce colegii săi poartă o dungă în plus!
La acel turneu final din 1974, disputat în Germania, Adolf Dassler a descoperit metodele folosite de fiul său Horst pentru a recruta jucători. Deși Adidas avea contract cu federația vest-germană, jucătorii nu primeau nimic în schimb și au început să ceară tot mai mulți bani. Franz Beckenbauer, căpitanul RFG, vizita regulat casa lui Adolf Dassler de la Herzogenaurach, unde de multe ori era văzut jucându-se cu nepoții fondatorului Adidas. În timpul Mondialului însă, Beckenbauer s-a transformat în agent și a venit la firma Adidas cu o pretenție din partea colegilor săi care aveau să devină peste câteva săptămâni campioni mondiali: fiecare component al RFG voia 100.000 de mărci (262.000 euro în 2014), în cele din urmă s-a ajuns la o înțelegere pentru 75.000 de mărci (196.000 euro). Din acel moment, Adidas și-a stabilit prioritățile: jucătorii, nu federațiile, erau cei cu care trebuia negociat. Intrat în conflict cu părinții săi, motiv pentru care a și fost exilat la conducerea diviziei internaționale Adidas, Horst Dassler avea însă alte idei.
După ce a apărut în tenis purtând espadrile chinezești, Năstase a semnat în 1972 un contract pe 4 ani cu Adidas, pentru 50.000 de dolari anual (339.000 de euro în 2014). În ciuda reținerilor pe care le aveau apropiații lui Horst Dassler, în 1973 românul devenea primul numărul 1 mondial din istoria ierarhiei ATP. Povestește Ilie Năstase, pentru The Industry: „Am fost invitat de Horst Dassler la discuții în Herzogenaurach, unde era fabrica lor. M-am dus cu cel care mă reprezenta, Mark McCormack. Am mers din Belgia până acolo cu mașina. Am ajuns pe o stradă unde, din greșeală, am intrat la Puma, că era vizavi de Adidas. Am spus că am venit să ne întâlnim cu domnul Dassler. Ne-am așezat acolo, domnul Dassler nu mai venea și noi tot întrebam: „Dar domnu” Dassler nu mai vine?”. Până la urmă a venit unul și a zis: „Cred că îl căutați pe fratele domnului Dassler, care este cu Adidas. – Păi nu suntem la Adidas? – Nu, sunteți la Puma, Adidas este vizavi.” Ne-am dus apoi dincolo și atunci ne-am dat seama că ăștia aveau birourile și fabricile față în față, pe aceeași stradă. Și la Puma era de fapt fratele lui Adi Dassler”. Năstase și Horst Dassler au devenit prieteni. Neamțul făcea vizite dese în România unde Adidas deschisese o linie de producție la fabrica Pionierul. „Nu aveau prese, așa că Adidas aducea fețele de pantofi și ele erau cusute în România”, își amintește Năstase pentru ProSport.
FOTO Doi dintre ambasadorii Adidas pe viață, Franz Beckenbauer și Ilie Năstase, îl încadrează pe Horst Dassler, omul care a transformat compania într-un imperiu extrem de influent în politica sportului / Sursă: arhivă personală
Info: Îngropat cu ceasul de la Ilie Năstase Contactat de ProSport, Năstase a povestit: „Horst nu se încurca la bani, investea foarte mult în sportivi. Era o enciclopedie a sportului, dar și un om de afaceri veritabil. Când a murit, în 1987, rudele lui mi-au povestit că a ținut să fie îngropat cu un ceas Rolex la mână, un ceas pe care eu i-l făcusem cadou. Avea gravat pe spate mesajul „To my friend Horst”.
Din vara lui 1974, Adidas a luat un avantaj uriaș în fața Puma. Potrivit scriitorului Mihir Bose, Horst Dassler, care a trecut la recrutarea prin diferite metode a oficialilor importanți din sportul mondial, intrând astfel în politica sportului, a avut o influență majoră în alegerea lui Joao Havelange ca președinte FIFA, înaintea englezului Stanley Rous, și apoi în numirea lui Primo Nebiolo la conducerea federației internaționale de atletism (IAAF). Horst Dassler a pus umărul serios la semnarea primului contract dintre FIFA și Coca Cola, apoi, printr-o firmă din care deținea 55 la sută, a intermediat toate contractele de marketing semnate de FIFA. Implicarea lui în numirea unui est-german, Karl-Heinz Wehr, în funcția de secretar general al federației de box, a atras de la sine îngroșarea dosarului lui Horst Dassler din arhiva Stasi, serviciul de securitate din RDG. Agent Stasi, Weher a scris în dosar că Dassler „are la Adidas un department de politică a sportului, cea mai importantă unitate de spionaj sportiv din lumea capitalistă”.
Horst Dassler a murit în 1987 de cancer, la 9 ani după decesul tatălui său. Adolf Dassler și Rudolf Dassler nu s-au împăcat niciodată, ba mai mult, în 1968, în ziua aniversării a 70 de ani, fondatorul Puma a primit de la fratele său în loc de cadou o citație la tribunal. În 1974, la moartea lui Rudolf, Adolf a refuzat să treacă râul pentru a-și lua rămas bun. Cei doi frați sunt îngropați în același cimitir, dar în colțuri diferite. Între timp, Adidas și Puma au fost vândute de familiile celor doi, însă rivalitatea nu s-a stins. În vară, la Mondial – această competiție care în trecut a creat atâta tensiune între frații Dassler – Adidas și Puma vor fi pe picior de egalitate. Fiecare va îmbrăca 8 echipe participante la turneul final, însă Adidas are onoarea de a echipa Spania, campioana mondială.
Info: Asigurarea lui Beckham David Beckham a apărut în birourile Adidas din Marea Britanie în 1995, la 20 de ani. Își cumpărase o decapotabilă roșie, dar nu avea bani de asigurare. „Vreți un prieten pe viață?”, i-a întebat impresarul său pe oficialii Adidas. Câteva minute mai târziu, obținea un cec pentru suma necesară asigurării. Beckham este acum ambasador Adidas pe viață.
Cifrele de afaceri din 2012 arată un avantaj semnificativ pentru grupul Adidas, însă Puma începe să-și revină după ce suferise scăderi importante la vânzări și profit, cauzate de orientarea companiei de la produse de echipament sportiv spre produse de fashion.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER