Lakers – Celtics a fost finala NBA în 13 sezoane, record în campionatul american de baschet. Însă cele două echipe suferă teribil, fiind aflate în proces de reconstrucție. După opt eșecuri consecutive acasă, Lakers a reușit, în sfârșit, să câștige, impunându-se cu 101-92 în fața lui Celtics
Altădată un derby de tradiție în NBA, ba chiar un duel care s-a repetat în 13 finale ale campionatului de baschet din Statele Unite, meciul dintre Los Angeles Lakers și Boston Celtics a devenit o palidă imitație a partidelor în care străluceau Bill Russell, Magic Johnson, Kareem Abdul-Jabbar, Larry Bird sau Kobe Bryant. Pentru că ambele echipe se află într-un amplu proces de reconstrucție și ambele vor rata play-off-ul în acest sezon. Mai mult, starurile aflate pe teren de o parte și de cealaltă a jumătății terenului, Pau Gasol și Rajon Rondo, au fost subiectele principale ale sfârșitului perioadei de transferuri din NBA, care a avut loc vineri. Surprinzător, cei doi nu au plecat la alte echipe și s-au întâlnit aseară în duel direct în „Staples Center”. Câștig de cauză a avut Gasol (16 puncte, 7 recuperări), după ce Lakers a câștigat cu 101-92 meciul cu Celtics. Însă artizanii victoriei californiene au fost Kent Bazemore (15 puncte) și MarShon Brooks (14 puncte), ambii aduși de la Golden State Warriors în schimbul lui Steve Blake în ultima zi de transferuri. Lakers (19-36) e pe 14 în Vest, în timp ce Celtics (19-37) e abia pe 12 în Est.
Aflat la vârsta propice performanței, Carmelo Anthony vede cum Knicks are șanse tot mai mici să ajungă în play-off în acest sezon
Nicio șansă pentru Knicks în prelungiri
Deși face parte din una dintre cele mai slabe conferințe din ultimii 30 de ani, New York Knicks pare că nu găsește resursele necesare pentru a ajunge în play-off. Postul lui Mike Brown este serios amenințat după ce Knicks a pierdut aseară, scor 129-121, după două reprize de prelungiri, pe terenul lui Orlando Magic. În ciuda celor 44 de puncte, 11 recuperări și 4 pase decisive reușite de Carmelo Anthony, new-yorkezii nu au avut șanse în ultimele cinci minute, când gazdele s-au impus grație efortului lui Victor Oladipo (30 de puncte, 9 recuperări, 14 pase decisive, rookie-ul lui Orlando fiind aproape de un triple-double. Totuși, Oladipo a devenit primul jucător care reușește cel puțin 30 de puncte și 14 pase decisive într-un meci, după ce Chris Paul a mai reușit acest lucru în 2008. Knicks (21-34) e pe 11, la patru victorii de locul 8 din Est, ocupat de Atlanta Hawks. Magic (17-40) e abia pe 13!
Grimasa lui Paul a fost evidentă duă ce s-a lovit de Marc Gasol la finalul meciului de aseară
Paul și-a scrântit un deget
Noi probleme pentru Los Angeles Clippers! Dacă eșecul de aseară cu Memphis Grizzlies, scor 96-102, nu ar fi fost destul, californienii l-au pierdut pentru cel puțin un meci și pe Chris Paul, care și-a scrântit degetul în ultima fază a partidei, atunci când s-a întins după o minge care era urmărită și de Marc Gasol. Paul a revenit în urmă cu cinci partide, însă Clippers nu a reușit să continue parcursul bun din ultima perioadă, pierzând ultimele două meciuri. Cele 18 puncte și 14 pase decisive ale conducătorului de joc al lui Clippers nu au fost suficiente pentru californieni, care au pierdut pe terenul lui Grizzlies, la care Zach Randolph (21 de puncte, 11 recuperări) a excelat din nou. Clippers (37-20) au un record cu două victorii mai slab decât în sezonul trecut în acest punct și sunt pe locul 4 în Vest. Grizzlies (31-23) s-a apropiat la doar două victorii de locul 8 din Vest, ocupat de Dallas Mavericks.
D.J. Augustin (stânga) e surpriza plăcută a lui Bulls din acest sezon
Bulls, la a cincea victorie la rând
Parcursul foarte bun al lui Chicago Bulls continuă. În ciuda faptului că și-a pierdut doi dintre cei mai buni jucători în ultima perioadă – Rose, accidentat și Deng, transferat la Cleveland Cavaliers – „taurii” se descurcă excelent. După victoria de aseară cu Denver Nuggets, scor 117-89, Bulls a bifat al cincilea succes consecutiv și a ajuns pe locul 4 în Est, cu 29 de victorii și 25 de eșecuri. Din nou s-a remarcat conducătorul de joc D.J. Augustin (22 de puncte, 5 recuperări, 8 pase decisive, 2 intercepții), însă interesant e că pivotul Joakim Noah (14 puncte, 11 recuperări, 5 assisturi) a fost din nou la înălâime și conduce ierarhia celor mai buni pasatori din acest sezon ai „taurilor”. Ultima dată când acest lucru s-a întâmplat a fost în 1993-1994, când David Robinson era jucătorul cu cea mai bună medie de assisturi pe meci la San Antonio Spurs. În urma acestui eșec, Denver Nuggets (25-29) are șanse minime să mai ajungă în play-off în acest sezon.
Suns a devenit una dintre cele mai atractive echipe din NBA datorită stilului rapid și fluent
Spurs n-a avut răspuns pentru viteza lui Suns
După victorii cu Los Angeles Clippers și Portland Trail Blazers, două dintre echipele puternice din Vest, San Antonio Spurs a avut probleme aseară cu Phoenix Suns, cedând meciul cu revelația sezonului, scor 85-106! Stilul apropiat de „run and gun” al celor de la Suns a dat din nou roade aseară, iar defensiva lui Spurs nu a avut răspuns pentru contraatacurile finalizate de Ish Smith (15 puncte, 7 recuperări, 4 assisturi) și pentru inteligența lui Goran Dragic (8 puncte, 5 assisturi). A fost cea mai mare victorie pentru Phoenix în fața lui Spurs din ultimii 15 ani, ultimul astfel de succes venind în 1999, scor 110-84. Suns continuă să impresioneze, fiind pe 6 în Vest, cu 33 de victorii și 21 de eșecuri. Spurs (40-16) e pe locul secund în aceeași conferință.
Alte rezultate înregistrate azi-noapte în NBA
Charlotte Bobcats – New Orleans Pelicans 90-87 Philadelphia 76ers – Dallas Mavericks 112-124 Toronto Raptors – Cleveland Cavaliers 98-91 Detroit Pistons – Atlanta Hawks 115-107 Portland Trail Blazers – Utah Jazz 102-94
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER