Paul, cum a fost meciul cu Corona pentru tine? Te-ai acomodat la Giurgiu? Mă bucur că am revenit cu gol în Liga I și sunt mulțumit că câștigat meciul, aveam nevoie să începem sezonul cu un rezultat bun. M-am acomodat foarte bine la Giurgiu, pe majoritatea băieților îi cunoașteam și nu a fost nicio problemă pentru mine.
Este Astra Giurgiu peste Vasluiul cu care te-ai luptat la titlu (n.r. 2011-2012 – Vaslui a pierdut campionatul în fața lui CFR Cluj)? Avem o echipă bună, valoroasă, dar nu vreau să vorbesc despre acest lucru. Vom da totul și să sperăm că vom reuși să câștigăm titlul de campioană.
Te gândești din nou la echipa națională? Acesta este principalul meu obiectiv, să joc cât mai mult și să revin la echipa națională. În Italia nu prea am evoluat și nu am mai fost convocat de domnul Victor Pițurcă, însă acum mi-am propus să fiu din nou în lotul echipei naționale.
„Eram fascinat de antrenamentele din Italia”
Cum a fost pentru tine impactul cu fotbalul din Italia? Cum a fost perioada de la Chievo? A fost o perioadă destul de bună, am avut de învățat foarte multe lucruri în Italia de la jucători foarte importanți. Perioada proastă a fost faptul că nu jucam, iar acest lucru mi-a afectat puțin moralul. Despre Chievo nu pot spune că este o echipă mică, este în Serie A de 13 ani, lucru care nu este la îndemâna multor formații din Italia.
Cum te simți după două sezoane de Serie A? Mie mi-a plăcut foarte mult, eram fascinat, îmi doream să ajung cât mai repede la antrenamente, voiam foarte mult să învăț de la colegii mei, mult mai experimentați. După exeperiența de la Chievo am devenit mult mai matur, mai responsabil pe teren.
Are Astra șanse să câștige campionatul? Avem nevoie de multă încredere în orice facem și de șansă, fără ele nu vom reuși. Am venit la Astra pentru că vreau să fac eventul și să joc în grupele Champions League în sezonul viitor.
14 meciuri a jucat Paul Papp în Serie A pentru Chievo
7 goluri a marcat Paul Papp în Liga I pentru FC Vaslui și Astra Giurgiu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER