Rutierul german Patrick Sinkewitz a fost suspendat opt ani pentru recidivă în materie de dopaj, a anunțat, luni, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), care a admis apelul agenției mondiale antidoping, informează AFP.
Ciclistul german de 33 de ani, fost coechipier cu Jan Ullrich la echipa T-Mobile, a fost depistat pozitiv la 27 februarie 2011 cu un hormon de creștere (recGH”), după Grand Prix-ul de la Lugano.
Însă el a fost achitat de Tribunalul de Arbitraj german, ceea ce a dus la apelul agenției de la Berlin (NADA) la TAS.
Într-un comunicat de luni, TAS a justificat severitatea sancțiunii prin faptul că „sportivul german a încălcat deja regulamentul antidoping în iunie 2007 când a fost depistat pozitiv cu testosteron”.
Din acești opt ani de suspendare, Sinkewitz a ispășit deja „un an, trei luni și patru zile”, adică perioada dintre controlul antidoping și prima anulare a suspendării de către tribunalul german.
Sinkewitz va avea 40 de ani când îi va expira perioada de suspendare.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER