Pancu: „Dacă nu ne calificăm nici acum la Euro atunci cred că vom ajunge doar când vom organiza noi”

Pancu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Atacantul echipei Rapid Daniel Pancu a declarat, joi, într-o conferință de presă, că dacă echipa națională nu se califică la Euro 2016 atunci singura sa șansă de a mai juca la un turneu final va fi atunci când va organiza competiția.

„Nu o să fie așa de ușor cum zice toată lumea pentru că nici noi nu mai suntem ce am fost odată. Dar șansele României sunt foarte bune. Dacă nu ne calificăm acum nu știu când am mai putea să o facem. Poate doar dacă vom organiza noi Euro, în 2020. Dacă nici acum nu văd cum să ne mai calificăm altfel, pentru că vom fi tot mai jos, vom fi în urna a treia, a patra și așa mai departe și va fi mult mai greu”, a spus Pancu.

Prezent la conferința de presă, antrenorul Viorel Moldovan a afirmat că România nu are cum să nu se califice având în vedere adversarii din preliminarii. „Dacă nici acum nu te duci la turneul final atunci chiar că avem o problemă și trebuie să ne lăsăm. Serios. Nu ai cum să nu te duci la europene, trebuie să mergem acolo. Ce ziceam dacă întâlneam adversari mai grei, dacă dădeam de Germania sau alte echipe?”, a menționat Moldovan.

Reprezentativa României va evolua în grupa F în preliminariile Campionatului European din 2016, în compania selecționatelor Greciei, Ungariei, Finlandei, Irlandei de Nord și Insulelor Feroe.

Primele două echipe din cele nouă grupe se vor califica la turneul final, la fel și formația cel mai bine clasată pe locul trei, luând în considerare meciurile cu reprezentativele de pe locurile 1, 2, 4 și 5 din grupele respective. Celelalte opt echipe de pe locul trei vor susține meciuri de baraj în noiembrie 2015, pentru cele patru locuri rămase.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud
Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Andreea Bănică, aproape goală pe internet, la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, aproape goală pe internet, la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una:  - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una: - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
Rectificarea bugetară aduce previziuni negre. Deficitul explodează, iar creşterea economică este mai mică decât estimările
Rectificarea bugetară aduce previziuni negre. Deficitul explodează, iar creşterea economică este mai mică decât estimările
Cine este PRIMA FEMEIE care va merge pe Lună? Are 45 de ani!
Cine este PRIMA FEMEIE care va merge pe Lună? Are 45 de ani!
Gigi Becali sare în ajutorul oamenilor afectaţi de inundaţiile devastatoare din Galaţi: Trimit tot ce au nevoie!
Gigi Becali sare în ajutorul oamenilor afectaţi de inundaţiile devastatoare din Galaţi: Trimit tot ce au nevoie!
Cum arată acum Noah, fiul lui Pițurcă Jr. cu Cristina ICH. A moștenit ochii superbi ai mamei sale
Cum arată acum Noah, fiul lui Pițurcă Jr. cu Cristina ICH. A moștenit ochii superbi ai mamei sale
S-a dat ordinul! Ce se întâmplă cu taxele începând de anul viitor: I-am reasigurat
S-a dat ordinul! Ce se întâmplă cu taxele începând de anul viitor: I-am reasigurat
A fost găsit mort, legat la mâini și cu o pungă neagră pe cap. Tânărul de 23 de ani din Călărași și-ar fi pus capăt zilelor după ce și-a pierdut tatăl într-un incendiu
A fost găsit mort, legat la mâini și cu o pungă neagră pe cap. Tânărul de 23 de ani din…
A MURIT! Anunțul trist al zilei
A MURIT! Anunțul trist al zilei
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Bătaie între tiktokeri la Sala Polivalentă. Bursa meciului-vedetă conţine bani şi o apariţie în filme pentru adulţi
Bătaie între tiktokeri la Sala Polivalentă. Bursa meciului-vedetă conţine bani şi o apariţie în filme pentru adulţi
Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?
Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?
Cu cât se vinde o garsonieră din București, situată într-un beci. Are un singur geam pentru aerisire, dar prețul e uriaș
Cu cât se vinde o garsonieră din București, situată într-un beci. Are un singur geam pentru aerisire, dar prețul e…
×