Bulgarii de la Ludogoreț nu știu de glumă. Deși multă lume nu a luat în serios victoria de la Roma (1-0), Moți și compania au reușit să facă un nou meci mare în fața lui Radu Ștefan și ai lui. Ludogoreț s-a calificat în optimile Europa League, după ce a fost condusă cu 2-0 și a revenit la 3-3.
Moți: „Am demonstrat tuturor că am meritat să ajungem aici”
„Un meci frumos, pentru noi a fost un meci foarte greu, dar ne bucurăm că am reușit să scoatem acest rezultat. Nu mă gândeam că o să primim trei goluri, au fost greșelile noastre. Suntem bucuroși că am avut puterea să întoarcem rezultatul. Trebuia să începem să jucăm, prima repriză nu am jucat deloc așa cum ne doream, cum aștepta lumea de la noi. Presiunea s-a dus, am început să jucăm și să demonstrăm tuturor că merităm să ajugem aici”, a declarat Moți la Dolce Sport.
Fostul dinamovist ar putea întâlni Valencia
„A fost o plăcere să îl reîntâlnesc pe Radu Ștefan, dar mă bucur că am câștigat în fața unei echipe precum Lazio. Știam, eram convins că ne așteaptă un meci foarte greu, chiar dacă am câștigat acolo, trebuie să fim mai precauți în dubla cu Valencia”, a mai spus fundașul. Valencia joacă la această oră, acasă, cu Dinamo Kiev. În prima manșă, spaniolii s-au impus cu 2-0 într-un meci jucat în Cipru.
Moți se gândește și la derby-ul dintre Steaua și Dinamo: „Nu se știe niciodată cine are șanse mai mari”
„Mi-aș dori din tot sufletul ca Dinamo să câștige. Am câștigat multe derby-uri în Ghencea și îmi doresc din tot sufletul ca băieții să le facă o bucurie suporterilor. Nu se știe niciodată ce șanse sunt, e un derby„, a mai spus fostul dinamovist.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER