TOP 10 Cel mai bine plătiți sportivi „pensionari” din lume, în 2013. Jordan și Beckham, pe podium – Pele, ultimul în clasament

TOP 10 Cel mai bine plătiți sportivi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Forbes a dat, recent, publicității, topul celor mai bogați oameni din lume din anul recent încheiat. Printre miliardarii lumii se numără și câțiva foști sportivi de renume ale căror bugete au crescut uriaș în 2013 și care au devenit, astfel, cei mai bine plătiți „pensionari” din lume. Michael Jordan domină clasamentul, la mare distanță de ocupantul locului al doilea. În top 10 se află și David Beckham, dar și brazilianul Pele. Aceștia din urmă sunt, de altfel, și cei mai bogați foști fotbaliști din lume.

Michael Jordan a câștigat mai mult în 2013 decât în toată cariera sa
Au trecut deja unsprezece ani de când Michael Jordan s-a retras din baschet și șaisprezece de când a disputat ultimul meci pentru Chicago Bulls, clubul care l-a dus la cel mai înalt nivel. Americanul apare în cel mai recent top Forbes drept cel mai bine plătit sportiv retras din lume, iar câștigurile sale sunt mai mari decât în cea mai bună perioada a sa atunci când juca. Jordan a câștigat 65 de milioane de euro numai în 2013, spre deosebire de 57 de milioane de euro atunci când evolua ca jucător. Forbes a explicat și creșterea: contractul de imagine uriaș pe care baschetbalistul l-a semnat cu Nike.

Beckham, afaceri de 26,8 milioane de euro în 2013
Fostul star al lui Real Madrid, Beckham a câștigat, în 2013, 26,8 milioane de euro numai din publicitate și s-a clasat pe poziția a treia a celor mai bine plătiți sportivi retrași din activitate, conform Forbes. Englezul este imaginea Adidas, H&M (aici are și propria sa colecție de lenjerie intimă), dar și noul proprietar al unei francize MLS (Major League Soccer) în Miami, acesta urmând să fie primul club de fotbal din Florida ce activează în campionatul nord-american din 2001 încoace.

Sportune.fr a întocmit clasamentul celor mai bine plătiți sportivi retrași din lume, în 2013:

  1. Michael Jordan – 65 de milioane euro
  2. Arnold Palmer (ex-golf) – 29 milioane euro
  3. David Beckham (ex-fotbalist) – 26,8 milioane de euro
  4. Jack Nicklaus (ex-golf) – 21,7 milioane euro
  5. Magic Johnson (ex-baschet) – 15,9 milioane euro
  6. Shaquille O’Neal (ex-baschet) – 14,5 milioane euro
  7. Gary Player (ex-golf) – 13,8 milioane euro
  8. Wayne Gretzky (ex-hockey) – 12,3 milioane euro
  9. Greg Norman (ex-golf) – 11,6 milioane euro
  10. Pelé (ex-fotbalist) – 10,9 miloane euro

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt: 'Au apărut mai multe tumori'
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt:…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"FCSB l-ar lua". A indicat transferul din vară, imediat după U Cluj - CFR Cluj: "Acceptă să fie rezerva cuiva…
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care încasează, lunar, o sumă uriașă
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care…
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Decizie pentru românii cu buletine. S-a dat termen legal 180 zile. Trebuie schimbate actele de identitate
Decizie pentru românii cu buletine. S-a dat termen legal 180 zile. Trebuie schimbate actele de identitate
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×