Astra a câștigat derby-ul pentru Europa cu Pandurii Târgu Jiu și se menține la patru pași în spatele Stelei. Daniel Isăilă a declarat imediat după meci că Steaua rămâne favorită la câștigarea campionatului. Pentru Astra urmează un alt meci cu implicații în fruntea clasamentului, cu Petrolul. Antrenorul giurgiuvenilor nu știe dacă să se bucure sau nu după plecarea lui Cosmin Contra de pe „Ilie Oană”.
„O săptămână grea, pe care nu i-o doresc nimănui. Am avut ceva probleme, am schimbat din mers. Am întâlnit un adversar foarte puternic. Un joc spectaculos, dar am câștigat și asta este cel mai important”, a declarat Isăilă la Digi Sport.
„Steaua rămâne favorită la titlu”
„Am spus, Steaua rămâne favorită. Noi suntem acolo, ne propunem să câștigăm și să luam fiecare meci pas cu pas. Vom vedea ce va fi. Nu știu dacă va fi bine sau rău pentru noi că a plecat Contra la Getafe. Mă bucur pentru Contra, este un lucru extraordinar. Îi doresc succes. Nu știu dacă Răzvan Lucescu va ajunge la Petrolul. Sunt prieten foarte bun cu el, va fi un duel interesant”, a mai spus antrenorul Astrei.
Astra Giurgiu a învins luni seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), pe Pandurii Târgu Jiu, într-un meci din etapa a XXII-a a Ligii I.
Golurile au fost marcate de Mățel ’65 și Iorga ’70.
Astra Giurgiu: D. Coman – Mățel, Papp, Găman, Morais – Seto, Laban – William, Budescu (Cristescu ’60), Iorga (Ioniță ’87) – Ivanovski (Yazalde ’46). Antrenor: Daniel Isăilă.
Pandurii Târgu Jiu: Gliwa – Ungurușan, Paraskevas (Shamsin ’66), Erico, Momcilovici – Mamele, P. Anton, Dan Nistor – Buleică (Distefano ’75), Bud (Dos Santos ’75), Nicoară. Antrenor: Cristian Pustai.
Cartonașe galbene: Mățel ’58, Ioniță ’90+2 / Erico ’64
Arbitri: Radu Petrescu (central) – Aurel Oniță, Miclos Nagy (asistenți) – Cătălin Popa, Sorin Antonie (adiționali) – Bogdan Gheorghe (rezervă)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER