Răzvan Lucescu a revenit în fotbalul românesc după doi ani de exil. Fostul selecționer a semnat cu Petrolul, un contract valabil până în vara lui 2015, cu opțiune de prelungire.
Adrian Mutu este nerăbdător să înceapă treaba alături Răzvan Lucescu, cel care a declarat la conferința de presă de la prezentarea sa că unul dintre motivele pentru care a acceptat să vină la Ploiești a fost și faptul că acolo se află și „Briliantul”.
„Abia așteptăm să începem antrenamentele cu el. Acel așa zis conflict a fost mai mult amplificat de presă. E o onoare pentru mine să fiu antrenat de Răzvan Lucescu. Nimeni nu se aștepta să plece Cosmin. Suntem alături de el, îi urăm baftă, sper să facă treabă bună acolo, mai ales că e primul antrenor român din Primera”, a spus Adrian Mutu.
Petrolul va înfrunta duminică Astra, într-un derby care probabil va decide echipa ca se va mai lupta cu Steaua pentru titlu.
Mutu se așteaptă la un derby plăcut pentru spectatori, iar dacă șansele la titlul sunt destul de reduse, el speră ca echipa să cucerească măcar Cupa României.
„Sper să fie un derby frumos și noi să câștigăm. Sper ca în partidele următoare să evoluez mai bine. Nu am subestimat niciodată campionatul României, dar celelalte echipe se apără când joacă cu Petrolul și nici terenurile nu ne ajută din păcate. Sperăm să terminăm măcar pe locul doi măcar, Cupa României este unul dintre obiectivele principale pentru noi.” a mai spus „Briliantul”.
Petrolul – Astra se dispută duminică, de la 20:30, pe stadionul din Ploiești
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER