Arsene Wenger are toate motivele să fie nemulțumit. Dacă în privința calificării în sferturile Ligii probabil că nu se putea spera la mai mult, în condițiile în care Arsenal a avut ghinionul să dea piept cu cea mai puternică formație din lume, francezul spera ca formația sa să aibă forța să se lupte la titlu.
Și, mult timp, unii specialiști au considerat-o principala favorită, judecând după modul în care s-a exprimat echipa în prima parte a campionatului. În acest moment, însă, șansele ca trupa de pe Emirates să poată anula ecartul față de Chelsea (7 puncte și un meci mai puțin disputat pentru Arsenal) par să fie destul de mici. Pe lângă faptul că nu îi are la dispoziție de ceva timp pe doi dintre cei mai importanți jucători – Ramsey și Walcott -, Wenger va trebui să se descurce în următoarele dispute și fără „creierul” echipei, Mesut Ozil. Acesta s-a accidentat în timpul partidei de marți seară, cu Bayern, și va lipsi câteva săptămâni (într-o perioadă în care Arsenal are programate cele mai importante meciuri din Premier League).
„Pare ceva serios. Nu știu cât va lipsi, dar în mod cert va rata meciul cu Tottenham, de duminică. Va trebui să facă o investigație zilele următoare, pentru a vedea cât este de grav, dar previziunile indică că va sta departe de teren câteva săptămâni. Sper să nu fie totuși ceva serios, iar el să poată reveni repede„, a afirmat Wenger, conform goal.com.
Programul lui Arsenal în următoarele săptămâni
16.03 Tottenham – Arsenal
22.03 Chelsea – Arsenal
25.03 Arsenal – Swansea
29.03 Arsenal – Manchester City
06.04 Everton – Arsenal
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER