Tenismanul canadian Milos Raonici, locul 11 ATP, l-a învins, miercuri, pe Andy Murray, locul 6 ATP, cu scorul de 4-6, 7-5, 6-3, după două ore, în optimile de finală ale turneului de la Indian Wells (SUA), informează AFP.
Murray, care s-a impus la Wimbledon în 2013, nu a mai câștigat niciun turneu de la operația suferită la spate în toamna anului trecut.
Cea mai bună performanță a britanicului în 2014 a fost o semifinală la Acapulco, pierdută în fața bulgarului Grigor Dimitrov.
Raonici îl va întâlni în sferturile de finală de la Indian Wells pe ucraineanul Alexandr Dolgopolov, care a trecut, cu scorul de 6-2, 6-4, de italianul Fabio Fognini.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER